Dragi prieteni,
În 2016 mi-ați acordat încredere să conduc destinul administrativ al Zalăului. În cele două mandate de primar, încrederea s-a transformat în responsabilitate și implicare.
Respectul și prețuirea față de OAMENI m-au determinat să muncesc pentru ca orașul nostru să devină un oraș cu adevărat european! Am reușit în acest timp să finalizăm investiții importante pentru comunitate, să ne apropiem de finalizarea altora, dar și să demarăm alte investiții necesare pentru Zalău.
Mulțumesc echipei cu care lucrez și dumneavoastră, tuturor cetățenilor Municipiului Zalău, pentru încrederea că împreună vom lăsa lucruri bune în urma noastră.
Pentru a continua dezvoltarea Municipiului Zalău, și de această dată vin în fața dumneavoastră cu o echipă de profesioniști. În lista de consilieri locali se regăsesc oameni care au făcut și fac performanță în domeniile lor de activitate – medici, profesori, ingineri, avocați – domenii față de care administrația locală trebuie să aibă toată deschiderea și care trebuie să găsească cele mai bune soluții la nevoile comunității.
Totodată, pentru conducerea Consiliului Județean Sălaj avem cea mai bună opțiune pentru funcția de președinte. Florin Florian este inginer constructor, ambițios, dedicat și perseverent. Îi pasă de nevoile oamenilor și tratează lucrurile cu profesionalism, iar votul dumneavoastră de susținere pentru el se va transforma în investiții pentru Sălaj și pentru sălăjeni.
În 9 iunie vă propun să aveți încredere în cea mai competentă și cea mai serioasă echipă, echipa PSD!
Comandat de Partidul Social Democrat Org. Jud. Sălaj CMF 21240002 realizat de Inbox Print SRL