Am pornit la drum cu proiectul ”10 pentru Sălaj” și mă bucur că am avut șansa să ajungă în fiecare colț al județului.

Le mulțumesc tuturor celor care ne-au ascultat și celor care s-au informat de aici, din presa scrisă sau online.

Acest proiect, alături de toate investițiile necesare în infrastructură, a investițiilor și alocărilor financiare pentru buna funcționare a instituțiilor din grija administrației județene, duc la dezvoltarea reală a județului și la punerea în valoare a tuturor resurselor pe care le avem. Mai mult, duc la o viață mai bună în Sălaj, alături de cei dragi fiecăruia.

La final de campanie electorală, sunt dator să le mulțumesc și să le fiu recunoscător colegilor mei din tot județul pentru că, zi de zi, m-au însoțit și am reușit, astfel, să ne prezentăm proiectul care aduce plus valoare fiecărei zone.

Echipa PSD Sălaj dă dovadă de multă dorință de a câștiga alegerile locale. Pentru că fiecare dintre candidații noștri vrea binele comunităților lor. Avem candidați la funcțiile de primar, consilieri locali, consilieri județeni, care vor cu adevărat să schimbe în bine viața oamenilor. Primarii și consilierii care sunt în funcții alese au demonstrat asta. Dar nu se opresc și se implică în mod constant pentru că au obligația, ca aleși al oamenilor, să continue munca. De aici și implicarea constantă, zi de zi, pentru ca ideile noastre de dezvoltare să fie cunoscute, să fie explicate și argumentate.

Contează modul în care vor fi administrate unitățile administrativ teritoriale în următorii ani.

Fiecare dintre noi este schimbarea pe care o căutăm. Știm cine suntem, ce ne dorim și cum să facem pentru Sălaj. Pentru viața de aici. 9 iunie este o zi importantă pentru noi toți. Pentru tinerii care simt prima dată puterea alegerii. Pentru vârstnicii care mai speră să-și aducă acasă copiii și nepoții. Dar și pentru persoanele active care vor o viață mai bună.

Viața oamenilor de aici e în puterea fiecărui vot. Să ne pese tuturor de asta. Să ne pese cu adevărat de fiecare suflet care trăiește aici.

V-am dat multe motive ca, duminică, să alegeți Florin Florian Președintele Consiliului Județean. Printre ele și acelea că știu să ascult, să găsesc soluții și să acționez. Pentru că știu și pot să fac mai mult și mai bine pentru fiecare viață. Contez pe încrederea și votul fiecăruia.

Votați întotdeauna OAMENII CĂRORA LE PASĂ!

Comandat de Partidul Social Democrat Org. Jud. Sălaj CMF 21240002 realizat de Inbox Print SRL