Deși nu are la activ un mandat întreg, ocupând această funcție de mai puțin de trei ani, primarul de la Șimleu Silvaniei muncește cu spor pentru a moderniza orașul, păstrându-i, totodată, istoria și farmecul de odinioară. Cristian Mihai Lazăr, cel mai tânăr primar din România, este decis să facă din orașul de sub Măgură un loc pe care să-ți fie drag să îl numești “acasă”.

Am stat de vorbă cu edilul pentru a vedea ce s-a făcut până acum, ce proiecte sunt în derulare și ce urmează în viitorul apropiat.

Au trecut 3 ani de la preluarea mandatului. Tragem linie până acum în activitatea dumneavoastră de primar.

Cristian Lazăr: Da, suntem într-un moment al bilanțului, chiar dacă nu putem vorbi de un mandat, fiindcă eu sunt primar de doi ani și opt luni. Orice primar vă va spune că două mandate sunt prea puține pentru a-ți duce la îndeplinire promisiunile și mai ales obiectivele pe care vrei să le realizezi. Eu am trecut de prima jumătate a primului mandat și sigur că o să vorbesc despre ce voi face în continuare, dar vă pot menționa și proiectele pe care le-am finalizat în acest timp scurt, aș sublinia asta.

Așadar, Șimleu Silvaniei, încotro?

Cristian Lazăr: Proiectăm orașul pentru viitor. Șimleu Silvaniei, un oraș cu un parfum aparte, dar care are mare nevoie de dezvoltare. Vrem să avem un oraș modern dar care să rămână un oraș care să-și păstreze identitatea istorică. Viitorul înseamnă să avem un oraș modernizat, cu servicii publice de calitate, cu un centru care să răspundă tendințelor de astăzi, adică să avem alei pietonale, iluminat arhitectural, clădiri restaurate, linie verde de transport public.

Ce proiecte se derulează în acest moment?

Cristian Lazăr: Lucrăm intens la reabilitarea și modernizarea a 23 de străzi – Ion Creangă, Mioriței, Dumbrăveni, Mihail Kogălniceanu, Cuza Vodă, Sucevei, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Lazăr, Gării, Aurel Vlaicu, Plugarilor, George Coșbuc, Stadion, Aleea tineretului, Drăgășanilor, Castanilor, Mihai Eminescu, Dornei, Andrei Mureșanu, Argeșului, Horea, Pandurilor, Oașului – o investiție de 20 de milioane de lei. Se reabilitează 15 blocuri și vom da și o față nouă acelor blocuri de locuințe. Avem finanțare de 11 milioane de euro pentru Spitalul Orășenesc “Prof Ioan Pușcaș”. O sumă imensă, care va fi utilizată pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor, pentru dotări. Se lucrează la construcția primei creșe a orașului de după 1990. Sunt avansate lucrările la blocul ANL cu 16 apartamente de pe strada Nicolae Bălcescu. Ne apropiem să finalizăm și Școala “Silvania”. Avem aprobat proiectul de modernizare a Grădinițelor nr. 4 de pe strada Carpați și nr. 1 de pe strada Horea. Urmează execuția lucrărilor.

Care vă sunt realizările și proiectele de viitor?

Cristian Lazăr: La realizări am o listă destul de importantă:

1. Avem o piață agroalimentară nouă, dotată cu spații decente. Am executat și lucrări pentru parcări exterioare, care n-au fost cuprinse în proiect.

2. Am reabilitat Grădiniţa cu program prelungit nr. 2, iar 120 de copii s-au mutat în casă nouă.

3. Complexul Măgura – 5 milioane de euro, bani europeni. În apropierea centrului a fost amenajat un parc pentru recreere, cu locuri de joacă, zone de odihnă, un amfiteatru, puncte de observaţie, o terasă panoramică şi un foişor. De asemenea, a fost reabilitată clădirea în care a funcţionat cu ani în urmă C.C.A.M, înfiinţându-se aici o bibliotecă modernă şi un muzeu. Clădirea din strada Stephanus Martonffy (vechiul spital – fosta maternitate) a fost transformată într-un centru cultural recreativ, cu spații exterioare amenajate. Practic, am salvat o zonă.

4. Am construit de la zero baza sportivă Cehei.

5. Am reabilitat străzile: 1 Mai, Mărului, Grădinilor, Pethe Ferenc, Prundului, Pescărușului. Am amenajat spaţiile dintre blocurile de lângă ISU, de pe străzile 1 Decembrie, Mihail Sadoveanu, Partizanilor, în zonele de blocuri (drumul din spatele blocurilor 4 – 8, aleea blocurilor A și B, respectiv aleea din spate de la ‘Amarad’), în Cartierul Militar și Gheorghe Lazăr, din zona adiacentă blocului G 120 din cartierul Brădet.

6. Am finalizat reabilitarea pasarelei de pe strada Cuza-Vodă.

7. Am finalizat Podul de pe strada 22 decembrie 1989.

8. A fost pusă în funcțiune rețea nouă de alimentare cu gaz pe strada 22 Decembrie (Nușfalăului). Magistrala are 3.870 metri.

9. Au fost extinse magistralele de gaz pe străzile Trandafirilor, două prelungiri pe str. Tudor Vladimirescu (spre str. Ioan Sima, respectiv spre str. Simion Bărnuțiu), str. Ioan Sima, str. Joe Pasternak.

10. Au fost finalizate lucrările de gaz pentru localitățile Cehei și Pustă.

11. Au fost executate lucrări de apă și canalizare pe o lungime de 50 de kilometri prin Proiect Extindere Apă și Canalizare pentru Șimleu Silvaniei.

12. Am finalizat din bugetul local lucrările de extindere a rețelei de apă și canal pentru străzile Argeșului, Ghiocelului, D. Coroianu- L: 128 m, G. Coșbuc- L: 182 m, C. Coposu- L: 130 m, Plopilor- L: 126 m, Crișan- 2 porțiuni de 125 m, respectiv 250 m, Joe Pasternak- L: 240 m, Ioan Sima- L: 108 m. Au fost înlocuite rețelele vechi pe străzile și zonele unde sunt probleme pe partea de funcționare.

13. Am finalizat lucrările de reabilitare și modernizare, inclusiv dotări la Liceul Tehnologic “Ioan Ossian” – 2 milioane de euro, bani europeni.

14. Am inaugurat un nou loc de joacă în cartierul Gheorghe Lazăr.

15. Am finalizat modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică, iluminat public și telecomunicații din zona centrală – proximitatea Școlii “Silvania”, până la Sinagogă. Am reușit să îngropăm toate cablurile care atârnau peste tot și să schimbăm stâlpii de beton cu stâlpi noi, moderni.

16. Am achiziționat 1.000 de corpuri moderne pentru un iluminat arhitectural nou în aproape toate zonele orașului.

17. Am finalizat realizarea stațiilor pentru transportul public de persoane.

18. Am achiziționat computer tomograf și avem un nou laborator de sterilizare.

A fost complicat?

Cristian Lazăr: Când ajungi într-o primărie, te confrunți cu o realitate. Toate aprobările durează. Noi am lucrat non stop la niște proiecte mari, dar din exterior nu se vede absolut nimic. Adică de la idee, până la finalizarea unui proiect, e drum foarte lung și nu-l poți scurta mult, oricât de harnic ai fi. Întăbulările de terenuri pentru drumurile publice, ești obligat să faci un studiu de fezabilitate cu o firmă de specialitate, cu licitație. Pe urmă ai de realizat un proiect tehnic și, după ce ai obținut și finanțarea, dacă ne referim la un proiect pe bani europeni, poți începe licitația pentru execuție. Dacă ai noroc și pe toate aceste licitații de proiectare și execuție nu ai contestații, te poți apuca de lucru.

Și, totuși, ați reușit.

Cristian Lazăr: Da, am lucrat zi de zi pentru fiecare proiect, timp în care trebuie să ai grijă și de curățenia orașului și de multe altele. Ca să nu mai vorbim că un primar semnează foarte multe acte zilnic. Asta e. Și asta am făcut. Am luat toate problemele, am identificat soluții la ele și am început treaba. Unele obiective le-am atins deja, unele proiecte se derulează, dar marile investiții vor veni și sunt foarte multe obiective pe care le vom face în anii care vin.

Care sunt acestea?

Cristian Lazăr: Avem marile proiecte care vor transforma orașul. Vorbim de modernizarea centrului istoric și civic al orașului. Vom amenaja ca zonă de promenadă, agrement, malul drept al râului Crasna, între Podul de fier și Pod 22 Decembrie. Alte două mari proiecte vor fi reabilitarea Cetății Bathory, unde am semnat contractul de finanțare și aproape 8 milioane de euro vor fi investiți în simbolul orașului ce datează din secolul al XVI-lea și, al doilea, și poate cel mai important, realizarea coridorului de mobilitate pe axa est-vest (Cehei/Pustă – Unitatea Militară). Avem în derulare proiectarea pistelor pentru biciclete și achiziția autobuzelor electrice. Orașul va primi o imagine nouă, urbană, europeană.

Dintr-un capăt în celălalt al orașului?

Cristian Lazăr: Da, de asta nici nu intervenim pe traseu, nu cheltuim bani de imagine înainte de alegeri, cum se mai practică, ci informăm corect șimleuanii. Vom avea tot traseul modernizat, cu iluminat arhitectural modern, cabluri îngropate binențeles, piste de biciclete, alei și trotuare noi, moderne.

Toate acestea vor intra în acest an în lucru?

Cristian Lazăr: Așa vrem. Mai avem și altele. Mâine se deschid ofertele la licitația pentru studiul de fezabilitate la varianta ocolitoare. Un proiect mare, început de la zero, care ne va conecta cu toată Transilvania!

Reabilităm și vechiul cinematograf, un proiect de suflet, a fost depus pentru finanțare europeană. În prezent se desfășoară procesul de selecție și de evaluare al proiectelor. Valoarea Investiției este de 11.388.234,34 lei ( 2,3 milioane euro). Am aprobat achiziția a două terenuri înspre Zalău, unde vom construi un parc industrial/tehnologic.

Proiecte mari…

Cristian Lazăr: Da, și mai așteptăm de doi ani de zile după Ministerul Agriculturii să putem intra în administrarea unei părți dintr-un teren ce aparține Liceului Agricol pentru a demara proiectul Aquapark, la care țin foarte mult.

Vom avea turism în Șimleu Silvaniei?

Cristian Lazăr: Treptat, vom face din Șimleu un oraș turistic. Astăzi avem lucrări mari în oraș care produc disconfort dar nu peste mult timp vom avea turiști care să se bucure de liniștea și parfumul acestor locuri. Vom pune în valoare tot ce avem mai bun, cetatea istorică, locurile pe care le avem și istoria noastră. Potențial avem, Șimleul este un oraș cu multă istorie, care a modelat frumos oamenii de aici, iar astăzi îl proiectăm pentru viitor.

Am încercat să imprim standarde de calitate pe toate palierele: angajați, lucrări, proiecte tehnice. Lucrăm strategic și pe tot ce înseamnă dezvoltare durabilă a orașului.

Ce vă cer șimleuanii, ce îi supără cel mai tare?

Cristian Lazăr: În acești doi ani și jumătate s-a lucrat intens în oraș și asta a provocat neplăceri. Dar nu se poate altfel. Cum să introduci 50 de kilometri de țeavă de canalizare fără deranj? În acest an se asfaltează 23 de străzi, se reabilitează mai multe blocuri de locuințe, adică suntem într-un mare șantier. Dar e ca și când ne construim sau modernizăm casa în care locuim. E mult praf când se lucrează, dar ne bucurăm de confort când e gata, iar dacă s-a lucrat bine, zeci de ani nu mai avem de intervenit.

Care ar fi cea mai mare dezamăgire a dumneavoastră, ca primar?

Cristian Lazăr: Mi-ar părea rău ca toată munca noastră, toate proiectele să nu fie implementate în anii care vin. Majoritatea dintre ele se vor finaliza în anii următori. Unele în 2024, multe în anii care vin. Ar fi un mare pas înapoi ca proiectele mari să se împotmolească din nepăsare sau neștiință. Dar am convingerea că oamenii au înțeles că facem o treabă serioasă și că suntem pe drumul bun.

Ce vă doriți pentru Șimleu Silvaniei?

Cristian Lazăr: Tot ce-i mai bun, iar aceste proiecte de care vă vorbeam sper să le duc la bun sfârșit. În câțiva ani, vom avea un oraș nou, dar cu același parfum care ne face pe noi mai speciali în această zonă frumoasă a Transilvaniei.

Un mesaj pentru șimleuani.

Cristian Lazăr: E greu, dar sunt ferm hotărât să finalizez tot ce-am început. Nu peste mult timp vom avea un oraș atractiv în care viața va fi mult mai bună și ne va plăcea să trăim mai mult decât în orașele mari de astăzi. E mai mult decât o promisiune, e un lucru care deja se întâmplă, proiectele nu sunt pe hârtie, ele se fac astăzi și se fac bine. Nu în ultimul rând, sărbători cu bucurie. Să fim optimiști și să privim înainte !