Hărțuirea și violența la locul de muncă vor fi redefinite. Executivul a aprobat, în 16 noiembrie, legea prin care România va adera la Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, adoptată la Geneva la 21 iunie 2019.

Scopul actului normativ este prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Conceptul de „violență și hărțuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărțuirea și mobbing-ul, hărțuirea sexuală, amenințările și urmărirea ori supravegherea.

Unele dintre fapte devin infracțiuni prin raportarea la legislația penală, civilă sau contravențională.

Actul normativ extinde noțiunea de „loc de muncă”, astfel încât sunt considerate acte de hărțuire și cele care sunt produse în delegații, team-building-uri, orice spații publice sau private care au legătură cu locul de muncă.

Noul cadru legal protejează atât angajații cât și persoanele care lucrează, indiferent de statutul lor contractual, persoanele aflate în perioada de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii cărora le-a încetat raportul de muncă, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care au depus cereri pentru ocuparea unui loc de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator.

O noutate este aceea că inclusiv comunicările on-line sunt circumscrise locului de muncă și pot face obiectul actelor de hărțuire.