Drumul naţional 19A, închis miercuri seară, după ce în afara localităţii Supuru de Sus din judeţul Satu Mare au fost semnalate degajări de gaze în urma unor lucrări de forare, a fost redeschis.

”A fost reluată normal circulaţia rutieră pe DN 19A, în afara localităţii Supuru de Sus, judeţul Satu Mare, acolo unde, ca măsură de prevenţie, din cauza degajărilor de gaze provenite în urma unor lucrări de forare, traficul a fost oprit începând din data de 6 septembrie a.c”, a anunţat duminică dimineaţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Satu Mare s-a reunit, de urgenţă, joi, în urma descoperirii unei pungi cu gaze în apropierea DN 19A, în zona localităţii Supuru de Sus.

Drumul fusese închis încă de miercuri seară, iar joi o staţie care comercializează carburanţi şi care este amplasată în zonă a fost şi ea închisă, din motive de siguranţă. Primele evaluări au indicat că muncitorii care forau pentru realizarea unei fântâni arteziene au semnalat miros de gaze, specialiştii constatând că în timpul lucrărilor de forare a fost atinsă o pungă cu gaze, în atmosferă fiind emanate inclusiv gaze inflamabile.