Peste un milion de elevi, din medii defavorizate și nu numai, vor beneficia de o masă gratuită la școală, alcătuită din produse 100% naturale. Aceasta este una dintre prevederile noilor Legi ale Educației, susținute de PNL.

Măsura va contribui la reducerea riscului de abandon școlar și va oferi astfel un sprijin familiilor din întreaga țară. Finanțarea anuală a programului va fi de 2,5 miliarde de lei anual.

Potrivit prevederilor documentului, începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se va derula Programul Național Integrat „Masă Sănătoasă” (PNIMS), pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari, ca parte a Planului Strategic Integrat de Reducere a Abandonului Școlar.

Cabinetele de medicină școlară din cadrul unităților de învățământ vor furniza servicii pe întreaga durată a programului unității de învățământ.

În fiecare unitate de învățământ preuniversitar mare (cu peste 300 de beneficiari) cu personalitate juridică din România se înființează cabinete de medicină școlară.

Elevii vor avea gratuitate la serviciile de transport public local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, utilizate pentru accesul la educație. Se va asigura o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport tuturor elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și nu pot beneficia de transportul public de persoane prin curse regulate. Validarea statutului va fi realizat prin intermediul unui Card Național de Elev sau prin interogarea unei baze de date.

Pentru îmbunătățirea siguranței elevilor în școli, noile legi promit prevederi clare cu privire la responsabilitățile privind siguranța în școli. La nivelul fiecărei școli se organizează periodic exerciții practice de simulare a unor situații de urgență și sesiuni de informare cu privire la siguranța în școli.

O serie de prevederi pentru întărirea siguranței în școli au fost depuse deja de PNL.

Potrivit documentului prezentat de PNL, în noua lege pentru mediul preuniversitar educația va fi centrată pe elev și pe nevoile lui de dezvoltare. Se introduce portofoliul educațional, care urmărește activitatea elevului de la grădiniță până la bacalaureat pentru o educație personalizată, se pune accent pe reducerea abandonului școlar, inclusiv prin oferirea unei mese gratuite extinsă la peste un milion de elevi, iar accesul neîngrădit la educație va fi sprijinit prin măsuri concrete.

În baza acestuia, și procesul de acordare a burselor sociale a fost debirocratizat. Elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune primesc bursă socială automat, pe bază de cerere (se iau în considerare doar veniturile impozabile). Confidențialitatea beneficiarilor de burse sociale este respectată, iar de bursele sociale beneficiază și elevii înscriși în unități de învățământ private/confesionale, care nu plătesc taxe de studiu.

Nivelul de alfabetizare funcțională al beneficiarilor primari ai educației va fi evaluat periodic, prin teste online, corespunzător fiecărui nivel și fiecărei clase.

Aceste evaluări vor fi realizate prin Platforma națională de alfabetizare funcțională

Pentru mai multe informații despre pachetul legilor educației, accesați: https://legile-educatiei.pnl.ro/