Ministerul Sănătății intenționează să înăsprească regulile pentru cumpărarea de antibiotice. Acestea ar putea fi eliberate doar pe bază de prescripție specială, nu doar cu o rețetă simplă, așa cum este în prezent.
Potrivit ministrului Alexandru Rafila, măsura urmărește stoparea automedicației, în special a consumului de antibiotice după ureche. De menționat că România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește administarearea de antibiotice. În plus, statisticile oficiale arată că cica 3 români din 100 iau zilnic antibiotice.
“Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate, să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului. (…) Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie”, a declarat ministrul Sănătații, Alexandru Rafila.