La Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, a fost vernisată joi, 15 septembrie, expoziția “Monumente 3D. Digitizarea patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”.
”Expoziția asumată de Muzeul Județean în Planul expozițional pentru anul 2022 prezintă rezultatul unui proiect pentru care a fost obținut sprijinul financiar de la Administrația Fondului Cultural Național, în urma unui concurs de proiecte. La acest moment, suntem în măsură să venim în fața publicului, a comunității și a tuturor celor interesați, cu o parte doar din ceea ce s-a realizat prin proiect, monumentel scanata și modelate, transpuse în realitatea virtuală, dar ne-am concentrat pe monumentele din județul nostru, privilegiindu-le oarecum. Într-o viitoare expoziție ne gândim să prezentăm și patrimoniul imobil din celelalte zone vizate prin proiect, Muntenia, Dobrogea. Horațiu Cociș este colegul nostru manager de proiect, cel care a lucrat în parteneriat cu colegii de la Institutul Național al Patrimoniului pe digitizarea acestor monumente. Am pornit acest efort de introducere a acestor noi tehnologii în lumea muzeală în urmă cu câțiva ani și ne-a adus aici, etapizat, adăugând și construind noi proiecte, unele s-au născut din altele. Beneficiarii se împart în două categorii – publicul larg, comunitatea, și comunitatea științifică, digitalizarea fiind un foarte bun suport pentru cercetarea științifică”, a precizat, în deschiderea evenimentului, Corina Bejinariu, managerul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.
Horațiu Cociș, ”vinovatul” de existența colecției virtuale care poate fi admirată și apreciată de toți cei care sunt dornici să facă incursiune în trecut, a adăugat că ceea ce stă în spatele acestui proiect este ”pixels of heritage, un program-platformă inițiat de noi în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, prin care ne-am dorit digitizarea integrală a clădirilor aflate în stare de colaps și precolaps, cele care sunt clasate, cât și cele care nu sunt clasate. Am început cu județul Sălaj, apoi, văzând cât de mare este nevoia de scanare integrală, de replicare digitală, am extins spre Muntenia, spre Dobrogea și începem, curând, și spre Banat. Este o platformă care utilizează mai multe tipuri de scanare; ne propunem să avem o bază de date tridimensională, ca peste ani, să poată fi vizitate construcțiile care nu vor mai exista deloc. În momentul de față suntem 90 la sută autonomi pentru crearea bazei de date. Am scanat 40 de monumente, biserici, conace, castele. În parteneriat cu Asociația Arhaic am început și scanarea bisericilor de lemn și avem 15 până acum. Odată ce infrastructura e creată, baza de date există, noi vom ține câțiva ani topul în ceea ce reprezintă digitizarea patrimoniului”.
Prezent la eveniment, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, a subliniat rolul major pe care instituția muzeală îl joacă în viața comunității și a felicitat întreaga echipă pentru munca depusă.
“Mă adresez dumneavoastră atât în calitate de cetățean al acestui județ, cât și de președinte al Consiliului Județean Sălaj. Cunosc de foarte multă vreme activitatea Muzeului, iar astăzi mi se certifică ceea ce știam deja, și anume că reprezentanți o instituție culturală modernă și în continuă transformare, că sunteți o echipă de profesioniști, care își confirmă valoarea prin fiecare proiect derulat. Meritați felicitările noastre, ale tuturor, pentru eforturile pe care le depuneți, pentru inițiativele ambițioase, pentru proiectele inovatoare cu care veniți în fața publicului. Vă felicit, de asemenea, pentru că dincolo de rolul de conservator al valorilor culturale, vi l-ați asumat și pe cel educativ pentru comunitatea noastră. Ca președinte al CJ Sălaj pot spune ni s-a dovedit că rezultatele nu întârzie să apară când investim în instituții valoaroase, ce sunt exportatori de imagine pozitivă ai Sălajului în România și în lume”, a afirmat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Expoziția “Monumente 3D. Digitizarea patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea” aduce în fața publicului vizitator, prin intermediul echipamentelor VR (realitate virtuală), o parte din rezultatele unui proiect co-finațat de către Asociația Fondului Cultural Român, și anume o serie de opt clădiri de patrimoniu, scanate prin metoda fotogrametrică.