Suspectati ca au spart si Policlinica
Trei tineri, cu varste cuprinse intre 19 si 20 de ani, au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa intre prin efractie intr-un local din Simleu Silvaniei. Potrivit datelor primite de la Tincuta Dumuta, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, cei trei hoti erau bine echipati si purtau cagule si manusi.
„Mai mult, in urma cercetarilor politistilor simleuani, s-a stabilit ca doi dintre ei sunt suspecti de comiterea furtului din noaptea de 21 spre 22 martie 2009, cand a fost sparta Policlinica Veche, din cabinetele medicale fiind furate doua laptop-uri”, a declarat Tincuta Dumuta.
Ea a mai precizat ca unul dintre spargatori se afla in executarea unei pedepse de trei ani cu suspendare (in momentul comiterii unei noi infractiuni, se revoca beneficiul suspendarii pedepsei inchisorii), iar politistii l-au retinut pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva, sub aspectul comiterii infractiunilor de furt si tentativa de furt. Inculpatul risca, astfel, sa stea la racoare pana la 12 ani, iar ca „bonus” i se va adauga si vechea pedeapsa ramasa neexecutata. Ancheta va continua si in cazul celor doi complici ai recidivistului, dar acestia urmeaza sa fie cercetati in stare de libertate.