Citim rânduri și date și vedem, aproape zilnic, imagini de la tragediile care se întâmplă pe șoselele patriei. Poate nu o dată sau măcar o dată, fiecare din noi am pornit cu teamă în călătorii mai scurte ori mai lungi. O teamă provocată de inconștiența multor șoferi care se aventurează în depășiri periculoase, sau care circulă cu viteză excesivă, ori care urcă băuți, drogați, obosiți la volan, sau de teama pietonilor care pur și simplu sar în fața mașinii sau a bicicliștilor care circulă neregulamentar.

În tot acest timp în care vedem accidente cumplite și vieți distruse din diverse cauze de producere a accidentelor, tot polițiștii sunt blamați, mai ales în online, pentru că intensifică acțiunile de control în trafic: fie pentru că întâlnim mai des radarele, fie pentru că ne opresc echipajele de poliție mai des și în locuri neobișnuite. Dar, un șofer disciplinat nu ar trebui să aibă emoții nici pentru verificarea documentelor, nici pentru testarea cu alcool testul și drug testul.

Iar statisticile întocmite în urma acțiunilor ne arată că poate ar fi bine ca polițiștii să stea în permenanță în trafic. Poate așa am învăța lecții și ar deveni o obișnuință să circulăm regulamentar, fie ca pietoni, fie ca șoferi. Mai bine zis, să ne auto-educăm și să ne autoimpunem să nu ne punem în pericol propria noastră viață, a celor dragi sau a participanților la trafic pe care nu-i cunoaștem dar care pot deveni victimele inconștienței și iresponsabilității.

Acțiuni mai multe, accidente în scădere

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru.

Numeric, accidentele au scăzut în Sălaj. Însă numărul cazurilor de șoferi depistați băuți, drogați sau fără permis este foarte mare. În aceste situații, dacă polițiștii nu ar fi fost la datorie să-i depisteze, numărul accidentelor și gravitatea consecințelor puteau fi mult mai mari. Oricum, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară ne cutremură de fiecare dată.

Datele centralizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj arată că, în doar cele opt luni scurse ale acestui an, au avut loc pe raza județului 37 de accidente grave.

Consecințele acestora sunt decesul a 12 persoane și rănirea gravă a altor 29. Anul trecut, în aceeași perioadă, au fost 49 de accidente grave, în urma cărora au decedat 19 persoane. Însă, anul acesta, polițiștii au avut aproape 700 de acțiuni preventive în cadrul cărora au aplicat aproape 30 de mii de sancțiuni și au constatat aproape 300 de infracțiuni.

”De aceea, facem un apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii – doar așa putem fi cu toții în siguranță. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 12 mai puține accidente grave, cu 7 mai puține persoane decedate și cu 9 mai puține persoane rănite grav. Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor, fiind înregistrate 8 accidente grave, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor 7, nerespectarea regimului legal de viteză, fiind înregistrate 7 accidente grave, soldate cu decesul a 3 persoane şi rănirea gravă a altor 7.

De asemenea, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt și abaterile bicicliștilor, rezultând 3 de accidente grave, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor 3, neacordarea priorității de trecere vehiculelor, fiind înregistrate 3 de accidente, soldate cu decesul a 3 de persoane şi rănirea gravă a altor 2 și alte preocupări de natură a distrage atenția, fiind înregistrate 3 de accidente grave, soldate cu rănirea gravă a 3 persoane”, se arată în informarea IPJ Sălaj.

Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 64,8 la sută din totalul accidentelor rutiere grave. Totodată, cauzele menționate anterior au generat 66,66 la sută din totalul deceselor.

Aproape 150 de șoferi depistați băuți sau drogați

În sutele de acțiuni preventive, unele derulate de rutieriști alături de polițiști din alte structuri, au fost depistate mii de încălcări ale legislației rutiere.

Pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, au fost aplicate anul acesta 29.843 de sancțiuni, dintre care 1.225 pentru indisciplina pietonilor, 9.909 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 139 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 450 pentru indisciplina bicicliștilor, 98 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

De asemenea, au fost reținute 2.468 de permise de conducere, dintre care 1.125 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 186 pentru consumul de alcool (contravenție), 139 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 98 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor.

La nivelul județului Sălaj, polițiștii au retras 598 certificate de înmatriculare/înregistrare în doar opt luni, dintre care 237 (39,6%) pentru deficiențe tehnice, iar restul de 361 pentru alte situații, fiind retrase, totodată, și 52 de plăcuțe de înmatriculare și imobilizate 121 de vehicule.

Au fost constatate 271 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care 62 reprezentând alcoolemie peste limita admisă, 36 sunt infracțiuni de conducere fără permis, 44 de fapte de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat ori suspendat, 65 infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive și 64 de alte abateri.

Acțiunile polițiștilor pentru siguranța rutieră vor continua, iar îndemnul tuturor este ALEGE VIAȚA!