În mai multe județe din țară, a început distribuirea cardurilor pentru voucherele sociale acordate de Guvern persoanelor cu venituri reduse. “Cardurile pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei au început deja să fie distribuite de Poșta Română, mai devreme decât termenul estimat inițial. De vineri a început distribuirea a 35.000 de carduri în Ilfov, Brăila, Buzău, Olt și Galați. Începând cu 15 iunie se distribuie alte 300.000, dintre care 54.000 în București. Încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022. Aproximativ 3 milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare. Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei și vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul anului”, anunță PNL.

De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor cu venituri reduse.

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați vreo procedură în acest sens. În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I nu veți intra în posesia cardului, trebuie să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.

Pentru județul Sălaj, emitentul de carduri selectat este Sodexo.