Un bărbat din Hereclean, în vârstă de 56 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să mituiască polițiștii care l-au oprit în trafic. Acesta avea în portbagajul mașinii aproximativ 400 de litri de alcool dublu rafinat pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență. Pentru ca polițiștii să nu aplice măsurile legale, bărbatul le-a oferit 1.000 de lei.

Fapta a fost sesizată Serviciului Județean Anticorupție Sălaj, iar bărbatul este acum cercetat atât pentru dare de mită, cât și pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, în cantitate de peste 200 litri.

17 infracțiuni rutiere comise pe drumurile din județ

Potrivit IPJ Sălaj, în minivacanța de Rusalii peste 130 de polițiști au fost zilnic în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative.

În tot județul Sălaj s-a acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, cu precădere pe fondul consumului de substanțe psihoactive și alcool.

În intervalul 10 iunie -13 iunie, au fost constatate 17 infracțiuni la regimul circulației rutiere (conducere sub influența substanțelor psihoactive, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, conduecrea unui autovehicul neînmatriculat).

Au fost aplicate 793 de sancțiuni contravenționale, au fost suspendate 52 de permise și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Foto cu caracter informativ