Rolul omului de presă nu e să mângâie politicianul pe cap și să-i spună, privindu-l cu admirație, că e cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept. Dacă începe să-ți pună întrebări care te deranjează, dacă îți cere clarificări, dacă insistă când tu o dai cu fentă, nu înseamnă că e plătit de opozantul tău politic. Înseamnă că-și face treaba și, oricât de favorabil ți-a fost înainte, la un moment dat tot trebuie să-ți pună întrebările antipatice. Alea care te fac pe tine, politicianul, și grupul tău de susținători, să țâțâi și să crezi că s-a vândut dușmanului.

Insultele din spațiul public care apar la adresa a diverși oameni de presă, fie că au simpatii de stânga sau de dreapta, fie că sunt mai apropiați unui partid politic sau unui politician, iar din opiniile lor transpare opțiunea, orientarea personală, sunt tot un atac la libertatea de exprimare. Antenele și cuplul Gîdea-Badea și-au asumat o orientare, cei de la Realitatea la fel, cei de la Digi24 și ei, deși au încercat să păstreze o oarecare stare de neutralitate. Știi când te uiți la un post TV cam spre ce zonă politică se îndreaptă, ce direcție și-a asumat și așteptările sunt exact pe zona respectivă. E alegerea ta dacă te uiți sau nu la postul respectiv, e alegerea ta, ca politician, dacă accepți să participi la emisiunile respective și e ok orice decizi. Pentru că nimeni nu deține adevărul absolut și pentru fiecare felie de populație s-a creat un post care corespunde așteptărilor respective. Nu-ți place Gîdea și Antenele, perfect, înseamnă că nu ești publicul țintă al acelora, poate te regăsești în alte programe TV. Sau în spațiul online. Însă fiecare are loc sub soare și derapajele le sesizăm toți, din orice direcție ar veni.

E o nouă modă, de înjurat Prelipceanu de la Digi24. Un post TV care și-a deschis larg porțile spre useriști când la alte posturi erau hăituiți, și se vedea clar orientarea postului pro-USR. Aveau și Barna, și Cioloș, și ceilalți lideri mai mici sau mai neînsemnați o tribună de la care se puteau adresa potențialilor alegători. Și a fost bine până recent, când Prelipceanu cel rău a început să le pună întrebări incomode. Brusc, Prelipceanu care le-a deschis singura televiziune favorabilă, a devenit vândut și aservit altora. Și e mazilit în online, făcut harcea-parcea de simpatizanți încurajați de lideri. Uneori stau și citesc comentariile și mă gândesc ce e în capul lor. Ce cred că obțin când își trimit cohortele de susținători să înjure și să umilească un jurnalist? De ce s-ar încuraja un astfel de fenomen? Scopul, probabil, este să creeze emoție negativă în jurul acelui nume din media astfel încât să fie decredibilizat. E vândut, ce mai! Orice spune nu are nicio valoare, noi vă spunem adevărul, vă oferim lumina! Luați de la noi pe nemestecate pentru că așa e cum vă spunem noi.

Însă prima condiție a oricărei afirmații care ți se servește este să o pui la îndoială și să ceri lămuriri. Indiferent cine e politicianul care e în fața ta, când aduce o acuzație sau oferă o informație, nu ai dreptul să o iei direct de bună, ci trebuie să o chestionezi, să o întorci pe toate fețele. Chiar cu riscul de a deveni ”vândut”, ”afiliat” sau ”trădător”. Adevărul tău nu va fi niciodată și adevărul lor și injuriile cu care te gratulează, presiunea care se pune pe tine, ca jurnalist, te întărește.

Nu știu, bănuiesc, nu mai sunt jurnalist de câțiva ani, doar mai scriu din când în când. Cel mai mult mă amuză această situație bizară, când observi că cei cu care ai ieșit în stradă tocmai să combați presiunile politice făcute la toate nivelurile sunt cei care te presează să gândești ca ei și să nu mai pui întrebări. Doar că o fac cu o virulență mai mare decât cei dinainte. Și-s mai dezamăgitori pentru că nici măcar nu au suficientă experiență politică să te pună în dificultate, doar strigă mai tare. Și de la o vreme ți se acrește de atâta gălăgie goală.

Așa că, dragi politicieni de tip nou, rolul jurnalistului nu e să vă mângâie pe cap. Și nici să vă suplinească vouă carențele politice, lăudându-vă idolii și criticându-i pe adversari.

Post Views: 107