Într-un articol anterior în care scriam că angajații Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sălaj au făcut o petiție către Ministerul Sănătății pentru a se plânge de relele tratamente la care îi supune managerul Narcisa Balint, am încercat să protejăm identitatea petiționarilor pentru a nu suferi repercusiuni. Se pare că petiția i-a deranjat foarte tare atât pe Narcisa Balint, cât și pe soțul dânsei, deputatul PNL Liviu Balint, care încearcă să afle numele petiționarilor. De ce? Asta am încercat și noi să aflăm.
Angajată a Ambulanței: ”Nu mai pot să îndur, ajung la nebuni!”
Luni, 24 mai, ne-a contactat o angajată a Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj ca să reclame faptul că a fost sunată de către deputatul Liviu Balint ca să o intimideze.
”Nu mai pot să îndur, ajung la nebuni! Am un accident vascular în antecedente, nu mai pot să suport”, spune femeie disperată.
Aflăm astfel că sâmbătă seara, la ora 21,16, a primit un telefon din partea deputatului Liviu Balint care a încercat să o facă să recunoască că este una dintre semnatarele petiției către Ministerul Sănătății. ”El a început cu amenințări, că m-a ajutat și că ce am cu nevasta lui, de am semnat împotriva ei. Mi-a cerut să jur pe nepoții mei, pe copiii mei că n-am semnat împotriva lui. M-a făcut nenorocită, m-a blestemat, iar nevastă-sa urla din spate. Am urlat și eu și mi-a închis. Dar nu mai pot să suport, ne pune materiale expirate în ambulanță și după aia vine în control și ne sancționează. Duminică doamna Balint m-a așteptat în curte, a strigat după mine că mă simt stresată și hărțuită? I-am zis că stresată nu, doar hărțuită. Dar nu se mai poate așa”, spune angajata Ambulanței.
Mai mult, femeia se teme pentru copiii ei.
”Am o fată educatoare la Cluj și o fată la Timișoara, le-am cerut să le blocheze numerele să nu cumva să le sune și să le amenințe. Mi-e frică pentru ele că pot să le facă rău, să se răzbune pe ele ca să-și piardă locurile de muncă”, mai spune femeia.
Am întrebat-o dacă a apelat la ajutorul sindicatului, care ar putea să medieze conflictul din instituție între angajați și conducere. Femeia spune că nu, pentru că nu are încredere în reprezentanții sindicali. ”Nu mi-s credibili, mi-e frică de ei, nu am încredere, îs pe o mână cu familia Balint”, spune angajata.
Liviu Balint ne recomandă să ne ocupăm de altele
L-am contactat pe deputatul liberal Liviu Balint pentru a afla dacă este adevărat că a sunat angajații SAJ Sălaj și a pus presiune pe ei. Foarte politicos, Liviu Balint a încercat să ne explice că ar fi cazul să ne ocupăm de alte lucruri, pentru că nu suntem în măsură să evaluăm activitatea managerială a unui serviciu precum SAJ Sălaj. Când l-am întrebat punctual dacă sâmbătă, la ora 21.16, a sunt un angajat al SAJ Sălaj, deputatul a spus că nu comentează și a închis telefonul. Am fi vrut să-l mai întrebăm dacă a încercat să-l deturneze și pe colegul său din Comisia pentru Sănătate, Emanuel Ungureanu, dar deputatul Liviu Balint nu a mai răspuns la telefon și apoi l-a închis.
Redăm mai jos convorbirea cu deputatul Liviu Balint:
Liviu Balint: Da, vă rog!
Redactor: Bună ziua, Ana Tudoran de la Graiul Sălajului sunt. Ce faceți, domnule Balint?
Liviu Balint: Cu treabă, cu treabă, săru-mâna, pe la Capitală.
Redactor: Angajații de la ambulanță care se plâng despre situația de acolo spun că i-ați sunat și i-ați amenințat.
Liviu Balint: Hai să fim serioși, hai să fim serioși. N-am ce să comentez. Auziți, vă rog eu să încetați cu chestia asta, cu circul ăsta aiurea. Serios, vă rog eu din suflet să încetați cu circul ăsta.
Redactor: Cu circul pe care-l fac angajații?
Liviu Balint: Pe care-l fac, și dumneavoastră prin presă și cu chestiile astea, doamna Tudoran, vă rog din suflet să încetați odată.
Redactor: Oamenii se plâng de o situație, e normal să…
Liviu Balint: Auziți, eu am citit ce ați scris acolo, de ce situație se plâng, că dacă nu-și fac datoria și oamenii sunt sancționați? Așa considerați dumneavoastră că sunteți în măsură să intrați în managementul unei instituții? Sunt instituții abilitate care tre` să-și facă treaba.
Redactor: Sunt de acord cu dumneavoastră, am relatat ce ziceau oamenii.
Liviu Balint: Ascultă, relatări de astea, așa…am înțeles, tot din ce ați relatat, că au făcut adresă la minister, ministerul să-și facă datoria, să ăsta, ei pot să ia măsuri, pot să verifice, să ăsta, nu? Dacă cele relatate sunt adevărate și nu sunt adevărate…
Redactor: Așteptăm răspunsul de la minister să vedem ce au constatat ei.
Liviu Balint: Chiar și eu îmi doresc să ăsta… cu nebuniile alea și alea. Unii care-și doresc să fie manageri, de ăsta, dom`le, când vor fi concursuri toată lumea-i îndreptățită să participe, dacă-s buni să câștige, exact ca și la Casa de Sănătate. La fel ați scris acolo niște, nu dumneavoastră, Graiul Sălajului, că informații, că nevastă-mea participă la… nici nu și-o dorit așa ceva, nici nu și-o depus dosar, nici nu ăsta, deci… dezinformări, înțelegeți?
Redactor: Bun, am două întrebări punctuale pentru dumneavoastră.
Liviu Balint: Vă rog!
Redactor: Sâmbătă seara, la 21.16, ați sunat vreun angajat al Ambulanței?
Liviu Balint: Eu v-am spus că nu discutăm de chestii din astea.
Redactor: Eu vă întreb dacă ați sunat sau nu.
Liviu Balint: Ascultați-mă, nu discutăm de chestii din astea, doamna Tudoran! O zi bună vă doresc!”.
Cea de-a doua întrebare punctuală era legată de deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate. Acesta ne-a spus că, după interpelarea pe care a făcut-o ministrului Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, în legătură cu problemele de la SAJ Sălaj, Liviu Balint a încercat să-l abordeze de două ori, dar l-a refuzat.
Înțelegem din refuzul deputatului Liviu Balint de a ne răspunde dacă a sunat vreun angajat al Ambulanței că se simte cu musca pe căciulă. Și întrebarea noastră este, dacă tot suntem la competențe, ce regulament sau lege îi dă dreptul, ca deputat, să contacteze angajații unei instituții publice condusă temporar de către soția sa? Și, desigur, așteptăm în continuare un răspuns de la Ministerul Sănătății cu privire la problemele de la SAJ Sălaj reclamate de către angajați. Lucrurile se mișcă greu la minister. Solicitarea noastră încă se află în termenul legal de primire a unui răspuns. Deputatul Emanuel Ungureanu care a depus o interpelare în 31 martie 2021, încă nu a primit un răspuns de la același minister. Bănuim că o solicitare de la un ziar de provincie nu este foarte importantă pentru cei de la București, așa că nu avem așteptări prea mari referitoare la răspunsuri.
Presa PROTV sa vina. Atunci se va rezolva.
Mai e nevoie de alte victime ca sa se ia masuri ????????
Alo!!!! ministerul ce faceti??????? televiziunea???? politia??? Nu se sesizeaza nimeni????????
Nu vede nimeni suferinta oamenilor??????
amandoi te ameninta…te suna…zi si noapte iti scrie pe whatsapp… te baga ptin comisii….inventeaza…te acuza….te pune sa scrii explicative cu ce vrea ea si aduna si cateii pe langza ea de martori….dupa care…….::::::::::: cere taxa sa te lase in pace.daca nu dai. pa. te chinuie pana te arunci de la etaj…sau pleci sa castigi painea in liniste
taraba cu lebenita e la ambulanta
sindicatul nu e cu noi. e cu ei.sindicatul le face jocurile lor. nu apara deloc angajatii. interesele si pretenia e mare. pregatiti de greva. sa vina protv.
Cu ani in urma l-ați votat ! Acum trageți ponoasele!
Domnul doctor Balanean ce mai face? Mai sta comod in fata, langa sofer, tot drumul ,iar pacientul grav bolnav se chinuie in spate cu o asistenta neputincioasa?! Iar pe cand sa se intervina, nu se poate, pana nu oprim ambulanta, sa se dea jos domnul imparat, iar uneori a fost prea tarziu….
Au “disparut” comm-urile de pe fcbk-ul GS referitor la acest subiect. Ntz ntz ntz…
Imparateaso Maria ta!!!! dar tu care le faci fapte angajatilor doar ca sa te distrezi cum e????? Cum e cand fugi dupa ei prin curte sau la upu ca sa ameninti cum e??? Le pui microfoane prin masini apoi ii chemi la declaratii. hartui pt ca esti o frustrata plina de ranchiuna neimplinita!!!
Cum e cand le pui materiale expirate apoi cu aer de diva mergi la verificari stiind ca leo tragi iar deo sanctiune sau iti pui cateii sa le faca referate asta cum e??? Aici zicala lui esop pe tine nu te atinge nu?? Ia zi laleao!!!! Cum e cand iti suni angajatii noaptea ca sa ii intrebi ce fac unii altii.prin statie, ce vorbesc, apoi ii bagi la declaratii.ca na tu nai somn si astepti lebenitaru care e pe la femei.Te simti abandonata??? Hartuiesti ca sa te razbuni??? Ha???? Aaaaa, aici esop nu te mai ie, nu????? Fa bine si iati pastilele si lasa oamenii sa lucreze linistiti nu ii teroriza cu mintea ta bolnava de frustrata si de functie