Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS și președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, va deschide la Zalău un birou local de europarlamentar, acesta fiind cel de-al treilea birou deschis în România, după Brașov și Cluj-Napoca.

Biroul, care se va deschide oficial sâmbătă, 22 mai, e situat pe strada 9 Mai și găzduiește și biroul deputatului Alin Prunean, a cărui lansare se desfășoară, în parteneriat, la aceeași dată.

„Iată că a venit momentul să îmi deschid un birou de europarlamentar și acasă, în Sălaj. Am promis acest lucru în campania electorală din mai 2019 și mă bucur că am reușit să mă țin de cuvânt, în ciuda condițiilor cu totul ieșite din comun cauzate de pandemia de COVID-19. E o mare bucurie pentru mine să mă întorc acasă și pasul pe care-l fac acum sper să le fie de ajutor cetățenilor care sunt atașați de valorile Uniunii Europene. Biroul nostru va fi locul în care oamenii vor putea adresa întrebări referitoare la soluțiile pe care Parlamentul European le are pentru problemele zonei în care trăiesc și locul în care cetățenii din Zalău vor avea ocazia să propună proiecte pentru transformarea Uniunii Europene. Urmează o perioadă de relansare a economiei, după mai bine de un an care a stat sub semnul pandemiei. Este un moment potrivit pentru a fi cât mai aproape de oameni, de a-i asculta, de a-i ajuta și de a găsi împreună soluții”, a declarat Dacian Cioloș.

Lansarea biroului europarlamentarului Dacian Cioloș se face în tandem cu biroul deputatului Alin Prunean, aflat în aceeași incintă.

„Am fost ales deputat prin votul cetăţenilor din judeţul Sălaj, iar «vocea» lor trebuie să se facă auzită în Parlamentul României prin intermediul meu. Acesta este principalul motiv pentru care deschid, la Zalău, un cabinet parlamentar unde cetăţenii pot să vină să îmi adreseze întrebări, să facă sugestii de inițiative legislative sau să îmi împărtășească din ideile lor despre cum putem schimba în bine Sălajul şi România. Uşa acestui birou va fi mereu deschisă pentru sălăjeni şi pentru toţi cei care vor să îmi semnaleze dificultățile cu care se confruntă în relaţia cu autoritățile statului. Cabinetul meu parlamentar e cel mai bun loc în care ne putem întâlni pentru a găsi, împreună, soluţii pentru problemele cu care ne confruntăm”, a spus Alin Prunean.