Într-o dimineaţă posomorâtă de toamnă, o mână de oameni cu drag de România s-au strâns la Cimitirul Eroilor din Zalău, în semn de respect pentru eroii neamului şi ca punct de plecare într-o călătorie de suflet. E vorba de voluntarii, militari şi civili, ai Ştafetei Veteranilor “Invictus” care care au plecat, sâmbătă, pentru a duce la Carei, de Ziua Armatei, culoarea “galbenă” a drapelului naţional.
“Astăzi, suntem cu o zi înainte de ajunge la Carei şi este startul ştafetei din Zalău. Am ales să pornim dintr-un loc special şi drag sufletului nostru – Cimitirul Eroilor din municipiu, fiind astfel, simbolic, alături de veterani. Anii trecuţi am trecut pe la ei pe acasă, l-am ascultat poveştile, ceea ce a fost foarte interesant. Anul acesta nu vom mai putea trece pe la ei, din cauza condiţiilor epidemiologice şi pentru că unii nu mai sunt printre noi. Noi am preluat, ieri, ştafeta Diviziei 4 Infanterie de la Cluj Napoca, într-un cadru festiv, în cadrul Batalionului 317 Sprijin Logistic din Zalău, în prezenţa prefectului şi a comandantului batalionului, cadre militare active sau în rezervă şi o vom duce cu mândri mai departe. Noi suntem echipa Regimentului 69 Artilerie Mixtă Silvania, cu întăriri, civili din Zalău şi Oradea care ne vor însoţi pe biciclete. Toţi participanţii sunt voluntari, fiind vorba de circa 230 de persoane la nivel naţional”, afirmă Florin Dârjan, coordonatorul local al Ştafetei Veteranilor de pe ultimul tronson, Zalău-Carei.
Potrivit acestuia, evenimentul a ajuns la ediţia a VII-a, organizându-se, şi în acest an, trei trasee diferite, corespunzătoare celor trei culori de pe drapelul României.
“Suntem la ediţia a VII-a a Ştafetei Veteranilor, care este un eveniment organizat de către Asociaţia Voluntarilor ‘Invictus’ România, Împreună cu Ministrul Apărării Naţionale şi cu sprijinul Casei Regale a României. Evenimentul constă în alergarea de tip ştafetă pe diferite trasee, pornind din diferite locaţii din ţară. Anul acesta ştafeta a pornit pe trei trasee, din Tulcea, Sighişoara şi Reşiţa, fiecare traseu având locată o culoare – roşu, galben şi albastru, culori drapelului naţional. Fiecare alergător are o ştafetă cu una dintre culorile drapelului naţional. Noi suntem cu culoarea galbenă. Toate cele trei ştafete vor ajunge de Ziua Armatei, în 25 octombrie, la Carei, la Monumentul Ostaşului Român, deoarece acest eveniment este dedicat Zilei Armatei. La evenimentul de la Carei va fi prezent ministrul Apărării Naţionale şi alte oficialităţi, iar cele trei culori vor fi unite şi vor forma drapelul naţional care va fi înmânat unui veteran”, a precizat Florin Dârjan.
Acesta a subliniat faptul că Ştafeta Veteranilor este o acţiune anuală de promovare a simbolurilor şi valorilor naţionale, dar şi un proiect educativ.
“Scopul acestor acţiuni este, în primul rând, promovarea simbolurilor naţionale, este modul nostru de a ne arăta respectul faţă de eroii neamului, din trecut sau chiar şi de acum, dacă ne referim la cei care au fost în teatrele de operaţii. De asemenea, cu acest prilej se formează echipa de militari români Invictus, răniţi în teatrele de operaţii, care vor participa la jocurile paralimpice Invictus, desfăşurate la nivel mondial, sub patronajului prinţului Harry al Marii Britanii. Nu în ultimul rând şi poate cel mai important, este un proiect de educaţie, pentru generaţiile tinere şi, de ce nu, şi pentru generaţii nostre sau mai în vârstă, o educare în spiritul respectului, patriotismului, unităţii. Parcă este un recul în ultimii ani din acest punct de vedere şi am vrea să scoatem în evidenţă aceste valori”, a conchis sursa citată.
La 25 oct 1944 armata română a eliberat ultima palmă de pământ românesc de sub ocupația maghiară, armata română a scris atunci o pagină glorioasă !