Intr-un hrisov al vremii (Şiematismulu Veneratului Cleru) aflăm că in anul 1810, deci acum 200 de ani, in satul Pria, comuna Cizer exista o „şcoală cu 45 de şcolari”. Costrucţia era din lemn. In afară de popa in acea vreme „in sat erau doi oameni care ştiau ceti pe cărţi bisericeşti, printre care şi fratele popii. După multă stăruinţă a popii am ales de dascăl pe fratele său ca să inveţe rugăciuni pe copii”. Plata era de 200-300 de forinţi pe an de la săteni. Mai tarziu „…popa le-a spus (sătenilor n.a.) să meargă la Năsăud după dascăl. A şi mers un om cu trăsura şi a adus unul cu numele Chitta (Iuliu Chitta fratele poetei Veronica de Sălaj (n.a.) Acesta a inceput a invăţa pe copii pe langă cele invăţate pană acum şi geografia, calcululi a altoi”. Deci acum două veacuri sătenii din Pria erau dornici să desluşească slovele, iar copii lor să „aibă carte ca să aibă parte”.
Venind prin timp, dintr-un material trimis redacţiei noastre de invăţătorul Petru Galiş, aflăm că in anul 1970, crescand populaţia şcolară din Pria, in sat ia fiinţă Şcoala gimnazială cu 11 cadre didactice şi „152 de pionieri”. Desigur, mai erau şi elevi utecişti şi şoimi ai patriei. Cam in jur de 200 de şcolari. Fremăta Pria ca un stup in prisacă.
După 1989, depopularea satelor a devenit un fenomen obişnuit. Din agricultura distrusă de emanaţi tinerii nu puteau supravieţui. Mulţi au luat drumul bejeniei. Satele au imbătranit. Şoimii au zburat, remarcă Galiş. Pionerii au spus şi ei demult „salut”. Sistemul de invăţămant s-a prăbuşit ca multe alte sisteme din Romania. Din şase şcoli, cate erau in comuna Cizer, a mai rămas doar una, la centru. In Pria din şcoală au mai rămas zidurile pustii. Nici grădiniţă nu mai este. Cei 20 de copii, preşcolari şi şcolari sunt duşi zilnic cu microbuzul la şcoala din centrul de comună. Despre invăţămantul din Pria se poate spune doar inceputul poveştii „a fost odată…”

Post Views: 62