Votul legii pensiilor a fost marcat de controverse intre reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, un moment aparte fiind cel in care deputaţii s-au pronunţat asupra varstei de pensionare. După ce au votat de trei ori asupra aceluiaşi amendament, deputaţii au adoptat varianta ca varsta de pensionare va fi atat pentru femei cat şi pentru bărbaţi de 65 de ani. Ei au respins astfel propunerea Comisiei de muncă, potrivit căreia varsta de pensionare pentru femei urma să fie de 63 de ani. In cadrul dezbaterilor de miercuri, social-democraţii au propus majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut lunar. Nemulţumiţi că propunerea le-a fost respinsă, deputaţii PSD au părăsit plenul Camerei. La randul lor, deputaţii PNL au ieşit din sală, după votul asupra articolului referitor la punctul de pensie, in semn de solidaritate cu pesedişti.

Bode: „Punctul de pensie nu scade”
Preşedintele PD-L Sălaj a ţinut să clarifice de ce nu a fost de acord cu majorarea punctului de pensie şi de ce a votat egalizarea varstei de pensionare. „Sunt de acord ca om, ca in 2030 varsta de pensionare sa fie egală la bărbaţi şi la femei. Insă creşterea se va face gradual, cu 3 luni pe an”, a spus Bode. „In ceea ce priveşte punctul de pensie, acesta nu scade, ci ramane la 738 de lei. Mai mult, anul viitor va fi indexat cu două elemente: inflaţia şi 50 la sută din salariul mediu brut”, a declarat democrat-liberalul.

Taloş: „Se doreşte decuplarea punctului de pensie de salariul mediu”
Deputatul Mirel Taloş a explicat pentru Graiul Sălajului de ce au ales liberalii să iasă din sală. „Am ieşit in momentul in care s-a stabilit ca punctul de pensie să nu fie la 45 la sută din salariul mediu brut pe economie”, spune liberalul. Acesta consideră că „puterea a deschis astfel drumul spre o scădere a pensiilor, şi după calculele făcute de către PSD in 2025 pensia va ajunge 13 la sută din valoare salariului mediu”. Un alt moment tensionat a fost acela in care s-a votat ca varsta de pensionare să fie egalizată. „Prima dată s-a votat ca varsta de pensionare să fie de 65 de ani la bărbaţi şi 63 la femei. Atunci PD-L a cerut pauză pentru că nu le convenea rezultatul final. S-a reluat votul şi a fost o diferenţă de cinci voturi in favoare lor”, a completat Taloş. Penelistul consideră că „s-a incălcat regulamentul Camerei prin reluarea unui vot şi se doreşte decuplarea punctului de pensie de salariu mediu”.

Puterea – acuzată de fraudarea votului
Liberalul sălăjean Mirel Taloş spune că „inainte de a pleca din sală votul a fost 120 la 80, in favoarea lor, in mod constant, şi era clar că nu aveau 168 de voturi pentru trecerea unei legi organice, prin urmare au trecut-o ilegal”. Liberalul explică şi metoda folosită in Cameră. „Pentru că nu au avut majoritatea absolută, au decis să nu se mai voteze electronic şi au trecut la votul cu mana ridicată”. In final legea a fost trecută cu 170 de voturi, cu două mai mult decat minimul necesar. In replică la acuzaţiile care le sunt aduse, deputatul Lucian Bode spune că nu doreşte să comenteze acuzaţiile unora care nu au fost prezenţi in sală. „La votul final, mobilizandu-se toţi colegii, de la UDMR, UNPR şi minorităţile, s-au inregistrat 170 de voturi”, explică democrat-liberalul.