Creditorii si-au recuperat luna trecuta 90.740 de lei prin popriri pe pensiile varstinicilor care nu au mai putut sa-si achite datoriile. Asta inseamna ca, in medie, unui pensionar i-au fost retinuti 135 de lei din drepturile banesti
O situatie pusa la dispozitie de directorul executiv adjunct al Casei Judeptene de Pensii Salaj, Florian But, arata ca in ultimele trei luni numarul pensionarilor care au propriri pe pensii a crescut simtitor. In fiecare an sunt mii de pensionari executati silit din cauza ca nu isi pot plati creditele la banci sau taxele si impozitele.
Potrivit informatiilor furnizate de Casa Judeteana de Pensii (CJP), in Salaj, in luna mai, 593 de pensionari au avut popriri pe pensie. Suma la care s-au ridicat datoriile acestora si care a fost retinuta in luna mai a fost de 83.529 de lei. In luna iunie, numarul pensiona-rilor aflati in aceeasi situatie a crescut cu 45 de persoane. S-au retinut in total 84.669 de lei din pensiile a 638 de pensionari in luna iunie. Luna trecuta s-a constatat din nou o crestere considerabila fata de luna iunie. 671 de pensionari au fost in incapacitate de plata a datoriilor, iar CJP a facut poprire pe pensiile acestora, ajungand la un total de 90.740 de lei. Potrivit lui Florian But, aceasta crestere se datoreaza preturilor usturatoare, care cresc de la o luna la alta.
Casa de Pensii vireaza creditorului o treime din pensia datornicului
Florian But ne-a explicat ieri ca tot timpul sunt astfel de situatii in care pensionarii ajung in incapacitatea de plata a creditelor bancare, a amenzilor sau a taxelor si impozitelor, ceea ce face ca operatorul de credit sau institutia unde pensionarul are de platit anumite dari catre stat sa apeleze la Casa Judeteana de Pensii pentru a-si recupera datoriile. „Procedura de proprire este una simpla. Daca un pensionar are de platit un credit la o banca si nu si-a achitat cre-ditul nici dupa somatia primita de la cre-ditor, atunci creditorul ne anunta pe noi, Casa Judeteana de Pensii, si punem automat poprire pe pensia din luna urmatoare. Noi nu avem dreptul sa ii oprim pensionarului toata suma pe care o primeste de la noi, ii oprim doar o treime din pensie, iar contravaloarea respectiva o depunem in contul creditorului pentru persoana in cauza. In luna urmatoare pensionarul vede ca a fost oprita o parte din pensie pentru plata la creditul luat. Nu exista luna sa nu fie pensionari care sa nu fie executati silit de banci. Fiecare creditor sau institutie la care nu s-au respectat termenele de plata are dreptul sa aleaga metoda de executare silita”, ne-a spus Florian But.
Ce inseamna si cum se face executarea silita
Conform Codului de procedura civila, executarea silita este o metoda juridica de recuperare a unor datorii care au fost stabilite prin titluri executorii precum hotarari sau sentinte ale instantelor de judecata, contracte notariale de bunuri sau bani, credite bancare si alte situatii identice. Executarea silita inceputa la cererea unui creditor se poate face prin toate mijloacele posibile, asta insemnand – pop-rire, sechestru, vanzare de bunuri mobile sau imobile. Deci creditorul nu poate fi conditionat sa aleaga doar o singura cale, cat nu ii este interzis sa le aleaga pe toate, ceea ce inseamna ca odata inceputa executarea silita, aceasta se poate realiza prin orice mijloc pana la acoperirea sumelor datorate. Executarea silita incepe la cererea unui creditor si este dusa la indeplinire de catre un executor judecatoresc.
In majoritatea cazurilor, executarea silita incepe printr-o somatie. Aceasta somatie, emisa de executorul judecatoresc, aduce la cunostinta persoanei creditate ca s-a solicitat executarea silita impotriva ei si i se comunica un termen limita pana la care poate plati datoria. In cazul in care, pana la implinirea termenului acordat, cel in cauza nu executa obligatia somata, excutorul va proceda la executarea propriu-zisa.