Încep emoțiile pentru dascăli. Miercuri, 17 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul Concursului Național de ocupare a posturilor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2024.
În județul Sălaj, proba scrisă va fi susținută din 37 discipline de învățământ și se va desfășura în două centre de concurs: la Colegiul Național „Silvania” Zalău și Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău.
La proba scrisă s-au înscris 588 candidați dornici să prindă un post pe perioadă nedeterminată în sistem, dintre care 108 candidați provin din promoția curentă. Participă la concurs, într-un număr mai mare, educatoarele (165), învățătorii (130), profesorii de educație fizică (44), profesorii de psihopedagogie specială (28), profesorii de matematică (23), profesorii de limba și literatura română (27), profesorii de limba engleză (26).
Proba scrisă va începe la ora 9.00, iar candidații trebuie să fie prezenți în săli înainte de ora 8.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore. Toate sălile de concurs sunt monitorizate audio-video.
Candidații care, în timpul desfășurării probei scrise, sunt surprinși copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise sunt eliminați din examen pentru tentative de fraudă. În plus, aceștia nu vor putea fi repartizați pe posturi sau catedre în anul școlar 2024-2025.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun în zilele de 23 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, și 24 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se afișează în data de 31 iulie.
La nivelul județului Sălaj, sunt disponibile 89 posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Cele mai multe posturi titularizabile sunt la următoarele discipline: învățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (21), maiștri instructori (13), educatoare/profesor pentru educație timpurie (10), matematică (6).
De asemenea, sunt disponibile 17 posturi vacante, incomplete, pentru angajare pe perioadă nedeterminată, și 661 posturi pentru angajare pe perioadă determinată (489 posturi incomplete, 172 posturi complete). Toate aceste posturi didactice au fost afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj încă din data de 29 aprilie 2024.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină cel puțin nota 5 la proba scrisă.
Repartizarea candidaților pe posturi, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se va realiza în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în zilele de 1-2 august și 5-6 august