Sunt vizați crescătorii de bovine, ovine și caprine și fermierii din sectorul legume, fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lansează 3 noi scheme de sprijin pentru fermieri, cu o valoare totală de 150 milioane de euro, în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza covid-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Acestea vizează sectorul zootehnic – bovine, ovine, caprine, dar și sectorul vegetal – legume, fructe, cartofi.

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în aceste sectoare, acestea fiind cele mai afectate de situația creată de pandemia de coronavirus.

„Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de covid- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor”, anunță APIA.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară, raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până în data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până în 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine, caprine, și fermierii din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor.

Potrivit APIA, fermierii activi sunt beneficiarii care au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019, dar și beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020.

Cererile pot fi depuse la centrele județene sau locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau transmise prin fax, poștă sau e-mail, începând din 25 septembrie până în data de 23 octombrie 2020.

Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a Sprijinului temporar cu caracter excepțional, puteți consulta Ghidul solicitanților, accesând linkul http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21.