Încă o fabrică emblemă a Zalăului, unde munceau în perioada comunistă mii de persoane, a fost pusă la pământ. Săptămâna trecută, fosta Integrata a sfârșit prin a fi demolată. Pe locul imobilului urmează a fi ridicat un hypermarket.
Demolarea acesteia amintește de toate celelalte fabrici existente în municipiu înainte de 1989. Unele au supraviețuit privatizării și au devenit afaceri de succes, altele au experimentat falimentul și nepăsarea, iar altele au fost pur și simplu șterse de pe fața pământului.
Fosta Fabrică de Țevi este acum TenarisSilcotub. E una din fabricile salvate. La fel și fosta Fabrică de Anvelope, devenită Michelin. Ambele sunt multinaționale, cu mii de angajați.
În ceea ce privește Fabrica de conductori emailați, care a fost odinioară unicul producător de cupru electrolitic, sârmă turnată şi laminată şi conductoare emailate din România, cu circa două mii de angajaţi în perioada sa de glorie, aceasta a intrat în 2008 în insolvență, iar în 2015 a intrat în faliment. De numele său se leagă o serie de procese. Mai multe persoane din conducere au fost găsite vinovate de falimentul companiei, din cauza gestiunii frauduloase. Acestea au fost acuzate că au transferat activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti şi SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, unde aveau interese, scopul fiind de a dobândi foloase materiale pentru aceste societăţi.
Acum, e doar o chestiune de timp până când fabrica va fi pusă la pământ. Ansamblurile de clădiri, dar şi terenurile aferente, au fost achiziţionate de compania TenarisSilcotub, în 2018, aceasta confirmând la momentul respectiv că urmează demolarea clădirilor existente pe Bulevardul Mihai Viteazu, la numărul 111.
În ceea ce privește fosta IAIFO Zalău, o bună parte a clădirilor au fost deja demolate, iar pe locul respectiv s-a ridicat mall-ul Zalău Value Centre. Alte câteva hale rămase sunt acum în plin proces de dezafectare, pentru a face loc unor noi spații comerciale.
Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă și Oțel Zalău a fost înființată în 1969. În 1990, avea 7.800 de angajați. După câțiva ani în care a funcționat pe pierdere, întreprinderea a fost lansată de două ori la privatizare, fără a se înregistra nicio ofertă pentru preluarea sa, astfel că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţinea majoritatea acțiunilor, a decis, în 2004, lichidarea voluntară a societăţii. La finele anului 2004, fabrica a fost cumpărată de Rominserv Valves.
Înainte ca orice urmă a existenței fizice a celei mai mari fabrici din Zalău să dispară complet, în luna aprilie a acestui an mai mulți zălăuani au inițiat o petiție online prin care au cerut administrației locale să recupereze și să introducă în patrimoniul material al Municipiului Zalău trei elemente emblematice ale IAIFO: un mozaic, statuia muncitorului din turnătorie și robinetul industrial, simboluri reprezentative pentru Armătura, care a fost una dintre cele mai importante fabrici din lume în anii comunismului. Câteva luni mai târziu, municipalitatea a anunțat că SC Rominserv Valves IAIFO SRL și-a dat acordul ca o parte din elementele -simbol să treacă în proprietatea publică a municipiului.
Din vechea zonă industrială a Zalăului, doar fosta Filatura a rămas în picioare și funcțională, în prezent sub numele de SC Universal SA. De altfel, este singura cu capital autohton, toate celelalte fiind cumpărate de multinaționale.
În loc de Integrata vom avea un magazin Lidl
Fosta Integrata a fost demolată pentru construcția unui nou magazin Lidl. Investiția va face zona mai atractivă, astfel că municipalitatea are în plan amenajarea perimetrului respectiv.
Potrivit reprezentanților Primăriei Zalău, după apariția ghidurilor pentru Mobilitate Urbană se va trece la transformarea zonei respective, prin mai multe proiecte de investiții, finanțate din bani europeni.
În perimetrul respectiv există și un punct termic dezafectat, iar demolarea acestuia și o igienizare corespunzătoare a locului ar schimba, cu siguranță, aspectul tern și neîngrijit din prezent.
Ar merita luată în calcul și o rută care să faciliteze, pentru locuitorii din Dumbrava, accesul la noul magazin Lidl prin spate, să nu fie nevoiți să mai ocolească pe la Peco Mol.
F bine ce se întâmpla! Totul e pe consum! Da-io încolo de producție !