Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc, în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează, pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan este ultimul și cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament.
Pentru virtuțile alese, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire, cele mai importante fiind pe 7 ianuarie, când se prăznuiește Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, pe 24 iunie- ziua Nașterii sale și pe 29 august- decapitarea Sa.
Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut. Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Ioan Botezătorul era smerit şi trăia într-o peşteră, în pustie, până a fost prins de Irod, întemniţat şi ucis, în cele din urmă, prin tăierea capului.
Ziua de Sfântul Ion reprezintă încheierea sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului. Conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească.
Această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul.
Aproape două milioane de români poartă numele Ion sau derivate ale acestuia.