decembrie 5, 2025

Zălăuanul Csapo Gabor a fost practic mancat de viu de doi caini agresivi

imagine-articol0_43734

Trupul neînsufleţit al zălăuanului în vârstă de 54 de ani, Csapo Gabor, a fost găsit duminică zăcând într-o baltă de sânge pe liziera pădurii de la capătul străzii Morii din Zalău. Fusese atacat de doi câini de rasă Cane Corso. Ne-am ferit în primul articol, apărut luni, să dăm un verdict până când autorităţile nu spun cum au stat lucrurile. Din nefericire, a reieşit că Csapo Gabor a fost mâncat de viu de cei doi câini. Când a fost găsit, din trupul lui lipseau bucăţi mari. Rezultatele preliminare ale necropsiei arată că decesul a survenit în urma unei hemoragii externe, consecinţă a multiplelor plăgi la nivelul membrelor inferioare şi superioare.

Filmul tragediei de pe strada Morii

Duminică dimineaţa, un cetăţean care se plimba pe liziera pădurii din capătul străzii Morii din Zalău a găsit trupul lui Csapo Gabor într-o baltă de sânge. La ora 11 şi 43 de minute, cetăţeanul a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a sesiza faptul că a văzut la marginea pădurii cadavrul însângerat. Poliţiştii zălăuani au stabilit la faţa locului că zălăuanul Csapo Gabor a fost muşcat de doi câini din rasa Cane Corso, trupul neînsu-fleţit al victimei fiind descoperit, fără haine. Din corpul bărbatului lipseau bucăţi de carne, smulse de dinţii puternici ai câinilor. După cele petrecute, cei doi câini, cunoscuţi pentru agresivitate, au fost tranchilizaţi.

Csapo Gabor era un mecanic auto pasionat de drumeţii

Din spusele apropiaţilor, victima avea o pasiune pentru drumeţii. Profitând de o zi liberă de duminică, Gabor s-a aventurat într-o plimbare. A pornit de la locuinţa sa din Brădet şi a parcurs traseul obişnuit pe la marginea pădurii, locul unde se re-crea ori de câte ori avea prilejul.
De profesie mecanic auto, acesta deţinea în spatele Poştei din Brădet un service auto. Era căsătorit cu Csapo Gyongyi, vânzătoare la magazinul Gospodarul.

Cei doi câini erau recunoscuţi pentru agresivitate

Proprietarul celor doi câini de rasă Cane Corso care l-au ucis pe Gabor este Gabriel Cosmin Banc, un tânăr de 30 de ani din Zalău. Teofil Boca, care locuieşte în apropierea terenului pe care-l păzeau cei doi câini. ne-a povestit că nu o dată a trebuit să se apere de aceşti câini pentru a putea ajunge acasă. Acelaşi Teofil Boca ne-a povestit că cei doi câini au fost folosiţi prima dată la paza unui imobil situat la intrare în localitatea Aghireş. Fiind însă foarte agresivi, proprietarul i-a adus în terenul din strada Morii, pe care l-a achiziţionat recent. Nu a fost pentru prima dată când câinii au rupt lanţul. În urmă cu câteva luni, patrupedele au sfâşiat un câine, rasa ciobănesc german, ce aparţinea unui vecin. Multe au fost şi momentele când s-au mai dat la oameni, însă victimele au reuşit să se apere. Teofil Boca ne-a relatat că cei doi câini erau hrăniţi rar, odată sau de două ori pe săptămână, şi din această cauză au devenit din ce în ce mai agresivi.

Strada Morii – zonă deosebit de periculoasă

Zona în care s-a petrecut tragedia este cunoscută ca fiind una cu un risc deosebit. Ne-am deplasat şi noi la locul evenimentelor, pe strada Morii. Ziua în amiaza mare, am văzut mai mulţi câini de rasă care se plimbau nederanjaţi şi mai ales neînsoţiţi de nimeni pe stradă. Locuitorii ne spun chiar ei că este foarte periculos să te aventurezi pe strada Morii, mai ales noaptea. stop_coloana „E plin de câini lăsaţi liberi aici. Îţi este frică să ieşi pe stradă ziua, dar mai ales noaptea. Dacă mergi în pădure, sigur eşti atacat de câini. Noaptea este teroare, nu poţi să te aventurezi pe stradă decât cu maşina, iar cei care nu au maşină şi locuiesc aici nu au ce face să se apere de câini”, ne-a declarat ieri un locuitor de pe strada Morii.
Călin Horvat, directorul Poliţiei Locale Zalău, ne-a informat că echipajele Poliţiei Locale au fost solicitate să intervină de mai multe ori în zonă în decursul anului trecut pentru incidente cu câinii ciobanului de acolo, care au atacat persoane ce au ales să se relaxeze prin drumeţii pe liziera pădurii de la capătul străzii Morii.

Poliţia Locală se plimbă „pe centru”

Poliţia Locală este cea care are ca obiect de activitate siguranţa cetăţenilor oraşului Zalău, inclusiv în ce priveşte pericolul reprezentat de câini. Directorul Călin Horvat ne spune că din cauza numărului redus al poliţiştilor locali, nu pot fi acoperite cu patrule toate zonele cu probleme din Zalău. „Până în 2010, cât timp a existat Poliţia Comunitară, aveam peste 120 de poliţişti în subordine şi reuşeam să constitui patrule cu mai mulţi poliţişti pe un schimb, care puteau veghea toate zonele din oraş. Acum am doar câte trei – patru pe o patrulă, e greu să veghem toate zonele din oraş. Ne axăm cu precădere pe zona centrală şi avem un echipaj care se plimbă zilnic prin oraş. Să vă spun cum e organigrama. Oraşul e împărţit în nouă zone pe care trebuie să fie zilnic prezenţi poliţiştii locali, să se asigure că nu se întâmplă vreo nenorocire, cu precădere între Perla şi Primărie. O altă maşină patrulează celelalte opt zone rămase din oraş. E greu să faci faţă la toate problemele cu efectivul pe care-l avem. E un efectiv redus numeric, dacă ar fi mai mulţi poliţişti locali am putea să prevenim mai multe probleme”, ne-a declarat Călin Horvat, directorul Poliţiei Locale Zalău.

Primăria nu poate face nimic pentru a preveni astfel de situaţii

Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, spunea ieri că Primăria nu poate acţiona atunci când este vorba despre câini cu stăpân, dacă aceştia sunt pe proprietăţile zălăuanilor. „Este şocant ceea ce s-a întâmplat, am văzut şi un punct de vedere care spune că abia după ce se întâmplă se vor lua măsuri. Măsurile trebuie să le ia în primul rând proprietarii de câini, pentru că discutăm de un proprietar care avea câini legaţi în lanţ, pe propritatea lui, de unde au scăpat. Nu ştiu ce ar putea să facă administraţia locală. Să interzică creşterea câinilor pe proprietăţi? Cred că este o măsură pe care administraţia locală nu o poate lua. Decât atenţionarea proprietarilor de câini, care, în special seara, le dau drumul. Au fost situaţii când cei de la CITADIN, de la ecarisaj, au mers, au capturat câinii, iar proprietarii au spus să-i lase în pace. S-au aplicat nişte sancţiuni”, a declarat Radu Căpîlnaşiu.