Serviciul de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Zalău a reuşit să strangă, pană in 31 martie, 8,74 milioane de lei din obligaţiile fiscale datorate de către persoanele fizice şi juridice. In cazul persoanelor fizice s-a reuşit un grad de incasare de 55 la sută la taxa pe mijloacele de transport, 63 la sută la impozitul pe terenuri şi 58 la sută la impozitul pe clădiri. 66 la sută din persoanele juridice şi-au plătit impozitul pe clădiri şi terenuri, in schimb taxa pe mijloacele de transport a fost colectată in proporţie de maxim 43 la sută. Primarul Radu Căpilnaşiu se declară mulţumit de gradul de incasare. „Dacă ar fi să ne raportăm la previziunile pe 2011, putem spune că s-a reuşit un grad de incasare de 118 la sută in primul termen de plată a impozitelor şi taxelor locale”.
Zălăuanii – conştiincioşi la plata impozitelor
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...