Zălăuanii au protestat ieri gălăgios in fața sediului PSD și au spus că revin

Zălăuanii și-au dat aseară întâlnire din nou pe platoul de marmură din fața Prefecturii, la ora 18.00. La ora 19.00 erau deja aproximativ 1.000 de protestatari pe platou. După nici 30 de minute au plecat spre Primăria Zalău. La protest au puteau fi văzuți foarte mulți tineri, dar și mămici cu copiii. N-au lipsit însă nici pensionarii de la manifestații. Sălăjenii s-au unit ieri pentru a protesta ieri pentru a doua seară consecutiv împotriva ordonanței de urgență privind modificările Codurilor penale. După circa 20 de minute de protest în fața Primăriei Zalău, protestatarii s-au îndreptat spre sediul PSD, unde au stat aproximativ o jumătate de oră. “n fața sediului PSD au fost cele mai puternice scandări, iar la un moment dat cei peste 1.000 de protestatari au început să sară. A fost fierbere în fața sediului PSD, unde s-a scandat ”Dragnea, nu uita, pușcăria e a ta”, ”PSD, ciuma roșie”, ”Jos ordonanța”, ”Uniți salvăm toată România”, ”DNA să vină să vă ia”, ”Și Zalăul cere fără grațiere”, ”Rușine, rușine, rușine, să vă fie” și multe altele. Mulțime aplecat apoi pe bulevard, numărul protetatarilor fiind în creștere până aproape de ora 21.00, când am închis ediția ziarului pentru tipar.
Protestatarii zălăuani spuneau ieri că vor veni în fiecare seară, până când guvernul va ceda și va retrage ordonanța privitoare la modificarea codurilor penale și proiectul de lege pentru grațiere.