SCM Craiova- HC ZALĂU 24- 22 (11-13)
Meciul s-a jucat sambătă, in Sala de sport din Drobeta Tr. Severin, de la orele 11,00, avand in vedere că Sala Sporturilor din Craiova este in proces de modernizare. Chiar dacă este o echipă nou promovată, gruparea craioveană are in componenţă cateva jucătoare cu experienţă competiţională, printre care şi două foste jucătoare la echipa din Zalău, Daniela Crap şi Mihaela Ivan. Aşa cum anticipam in avancronica noastră de vineri, aceste echipe aşa-zise „mici” pot produce surprize mari. Noi am pronosticat victoria echipei din Zalău, mergand pe „mana” celor doi tehnicieni, dar şi pe experienţa competiţională superioară a echipei HC Zalău. Ceea ce nu am anticipat, a fost arbitrajul scandalos de pe finalul meciului, care a reuşit, prin modul in care au impărţit dreptatea din teren, să răstoarne multe calcule. In prima repriză au fost cateva egalităţi: 3-3 (min.8) şi 9-9 (min. 23), ca finalul primei reprize să arate avantaj de două goluri de partea echipei din Zalău , cu 11-13.
Şi repriza a doua a debutat in avantajul HC Zalău, care a inscris de două ori fără să primească gol, astfel că in minutul 35 era 11-15. Ei, de aici şi-au intrat in rol „fluieraşii”, incurajaţi şi de presataţia nu tocmai hotărată a jucătoarelor noastre, aşa că meciul s-a incheiat cu victoria echipei din Bănie, echipă care şi-a trecut in palmares al doilea succes din campionat, in timp ce HC Zalău nu mai reuşeşte să aducă puncte de afară cam de multişor.
HC Zalău: Nichita, Cheţa – in poartă, Ţurcaş 4, Czeczei 12 ( 7 din aruncări de la 7 m), Trif, Cristoaica, Şomoi, Ailincăi, Ciuciulete 3, Băbeanu 2 (1 din 7 m), Ciobanu, Viscreanu, Rob 1 (din aruncare de la 7m).Ceea ce mai surprinde neplăcut este lipsa de eficacitate la jucătoare cu experienţă in lotul echipei din Zalău. Lecturaţi formaţia noastră şi vedeţi cifrele trecute in dreptul lor in intalnirea de la Tr. Severin.
Etapa de sambătă: HCM Ştiinţa Baia Mare- HCM Roman 27-24(13-12), Rulmentul Braşov- CSM Bucureşti 34-39(15-19), Oltchim Rm. Valcea- HC Dunărea Brăila 38-21 (17-9), Universitatea Reşiţa- „U”Jolidon Cluj 25-34 (13-15), SCM CRAIOVA- HC ZALĂU 24-22 (11-13). Nu avem rezultatele meciurilor: Tomis- Oţelul şi Cetate Deva- HCM Buzău.
Ultima etapă din acest an se va desfăşura duminică, 14 noiembrie a.c., etapă in care HC ZALĂU va juca pe propriul teren cu Rulmentul Braşov. Meciul dintre cele două echipe va avea loc miercuri, 10 noiembrie, de la orele 17,00.