Zălăuancă accidentată pe trecerea de pietoni din faţa gării
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, la ora 7.10, pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în faţa staţiei CFR Zalău Nord.
Erdei Maria, de 45 de ani, din Zalău, a fost lovită pe trecerea de pietoni din faţa gării de către un şofer de 63 de ani din localitatea Panic, care din cauza neatenţiei nu a văzut-o pe zălăuancă pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.
Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Zalău de către o ambulanţă. Surse medicale ne-au spus stop_coloana că aceasta nu se află în stare gravă, fiind diagnosticată de personalul medical cu fractură de gambă.
Şoferul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
