Ziua Crucii

 

În fiecare an, la data de 14 septembrie, bisericile de rit bizantin și latin sărbătoresc Înălțărea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, după cum mai este cunoscută în popor.

Dragi cititori, ce este crucea pentru noi?

Să facem o scurtă radiografie a acestui cuvânt. Cuvântul ”cruce” vine din limba latină, de la crux, crucis și corespunde grecescului stauros, care înseamnă ”stâlp”(un par înfipt în pământ).

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite și, în același timp, printre cele mai vechi. El se găsește pictat sau schițat în peșterile preistorice, iar în Europa preromană și precreștină, crucea a fost un simbol preferat al celților. Crucea a fost totodată preluată ca simbol legat de divinități, odată cu apariția civilizațiilor istorice, sensul ei fiind cel al vieții, al imortalității.

În Imperiul Persan, crucea era un obiect de tortură folosit pentru cei care se împotriveau regelui. Ulterior, acest obiect a fost preluat de Imperiul Roman și servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor și furilor.De la autorul roman Plaut încoace, crucea capătă și un sens moral, intrând chiar în proverbe, desemnând un chin moral, sau chiar călăul.

Odată cu sacrificiul lui Christos pe cruce, sensul moral al crucii capătă nuanțe mult mai profunde, dobândind o menire spirituală nemaiîntâlnită. Crucea devine calea regală către cer și cheia care deschide poarta Învierii și a Veșniciei. Iisus ne învață să iubim crucea, să o purtăm cu răbdare și credință și să o punem în centrul vieții noastre. El este singurul care dă acest sens nobil suferinței, oferindu-ne viața și moartea Sa ca model concret de trăire și biruință.

Omul civilizației noastre luptă din răsputeri să știrbească valoarea morală firească a crucii și să înlăture suferința din viața lui. Îi scapă astfel înțelesurile cele mai profunde ale vieții. Crucea este o consecință a răului, dar, paradoxal, ea este și calea salvării, ce îi dobândește omului restaurarea. Pentru ca această înnoire să-și aibă locul, este necesar să ne purtăm suferințele în numele unui postulat care le transcede, și acesta este suferința lui Iisus Christos.

Ce am făcut noi din treptele suferinței pe care le-am parcurs până acum în viață? Le-am dărâmat? Le-am sărăcit? Le-am lăsat să ne schimbe? Sau le-am permis să ne fie buni pedagogi și pârghii de înălțare?

Dragilor, să căutăm să înțelegem mai mult crucea lui Christos. Să nu purtăm crucea ca pe un talisman norocos sau ca pe un obiect de tradiție și să îmbrăcăm suferința în rosturile profunde ce i se cuvin. În absența acestor atât de necesare orizonturi spirituale, prăbușirea noastră rămâne singura definiție.

Toate cele bune!