decembrie 11, 2025

Zilele Porților Deschise la ISU Sălaj, cu ocazia aniversării a 14 ani de SMURD în județ

1

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj anunță organizarea evenimentului public „Zilele porților deschise”, la finalul acestei săptămâni, în perioada 12–14 decembrie 2025, între orele 09.00–16.00, pentru a marca 14 ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) în județ.

Sălăjenii sunt invitați să viziteze sediul Detașamentului de pompieri Zalău, al Secțiilor de pompieri Șimleu Silvaniei și Jibou, precum și celelalte subunități ale ISU din județ, situate în Nușfalău, Hida, Sânmihaiu Almașului, Șărmășag și Ileanda.

În cadrul evenimentului vor fi expuse autospecialele de intervenție, iar pompierii vor oferi demonstrații și explicații privind modul de funcționare al echipamentelor. Cei mici vor avea parte de momente speciale: vor putea să urce la volanul unei autospeciale și să îmbrace echipamentul de „mic pompier”, descoperind rolul și importanța fiecărei piese de protecție.

Reprezentanții ISU Sălaj îi îndeamnă pe toți sălăjenii să participe: „Vă așteptăm cu mic cu mare, să ne vizitați!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *