decembrie 5, 2025

Zalăul va mirosi in continuare a gunoi menajer fermentat

imagine-articol19_46888

Am iscat o dezbatere în ziarul nostru să vedem dacă Zalăul are vreo şansă să scape de problema mizeriei de nesuportat din jurul tomberoanelor, din cauza căutătorilor din gunoaie. Am publicat opinii, propuneri şi răspunsuri de la autorităţile care au puterea să pună soluţii în practică. Ne-am ales cu o iniţiativă a Poliţiei Locale de a supreveghea “mai îndeaproape” 13 din cele 100 de tomberoane din oraş timp de o lună, cu o promisiune a Primăriei că trimite inspectori pe teren şi cu vorbe de la Direcţia de Sănătate Publică. Le-am publicat în ediţiile din această săptămână. Sunt măsura potenţialului de face ceva ca zălăuanii să scape de mizerie, de mirosurile pestilenţiale şi de pericolul care-i pândeşte din aceste potenţiale focare de infecţii.
A venit rândul firmei de salubrizare AVE să ne spună cum vede situaţia dată. Directorului firmei de salubrizare, Cristian Taloş, “ne linişteşte” şi ne taie elanul, afirmând că până nu se va schimba legislaţia în acest domeniu, pentru a putea lua măsuri mai aspre împotriva scormonitorilor de gunoaie, fenomenul stă sub zodia neputinţei autorităţilor de a redresa lucrurile.
“Societatea noastră a făcut toate demersurile si eforturile pentru a putea avea punctele de colectare ale deşeurilor cât mai curate şi mai estetice.
Am modernizat până în prezent un număr de 51 şi intenţionăm să modernizăm toate punctele tocmai pentru a limita accesul răscolitorilor la deşeuri. Facem curat la fiecare punct gospodăresc de cel puţin patru ori pe zi. Am angajat personal supli-mentar care numai asta face; oamenii merg de la punct la punct şi fac curăţenie, golim zilnic deşeurile, chiar de două ori pe zi la unele puncte mai problematice. Dar cu toate acestea constatăm şi noi că de multe ori găsim mizerie împrăştiată pe jos până să ajungă din nou oamenii noştri.

Există mai mulţi factori care duc la această mizerie ăi o să-i enumăr:

În primul rând, întra-devăr răscolitorii sunt cea mai mare problemă, dar din punctul meu de vedere nici noi, nici Primăria Zalău şi nici Poliţia Locală nu poate rezolva această problemă atâta timp cât nu va exista o schimbare la nivel legislativ, iar acele amenzi aplicate de Politia Locală să aibă o finalitate. În momentul de faţă este un joc de-a şoarecele şi pisica cu ei. stop_coloana Problema cu care ne confruntăm nu este numai a noastră, a Zalăului, ci este una mult mai gravă, la nivel de ţară.Trebuie să se schimbe ceva la nivel legislativ, iar acei răscolitori să poată fi traşi la răspundere, pentru că în momentul de faţă Poliţia locală aplică o gramadă de amenzi care nu se plătesc şi nu se intâmplă nimic mai departe. Eu, ca simplu cetăţean, dacă nu plătesc o amendă, mi se pune la impozit, la ei nu se întâmplă nimic. Ar trebui să existe o lege prin care cei care nu-şi plătesc amenzile, ori să li se taie ajutorul social, ori să fie obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii. Nu numai că împrăştie mizeriile, dar şi distrug punctele noi renovate. Limitându-le accesul la containere, există o revoltă din partea lor şi doresc să facă rău cât mai mult cu putinţă.
O altă cauză a mizeriei sunt societăţile comerciale din domeniul construcţiilor, care la lăsarea întunericului merg cu maşinile încărcate de deşeuri si le aruncă la punctele gospodăreşti. Aceste societăţi refuză să-şi facă contract de salubrizare aşa cum ar trebui, în mod civilizat, sau chiar dacă au vor să găsească aceste metode de a scăpa de deşeuri pentru a se sustrage de la plată.
În al treilea rând, vinovate sunt acele societăţi comerciale mici, gen ABC, care la sfârşitul programului merg şi îşi aruncă deşeurile reciclabile în mijlocul punctului gospodăresc , neavând răbdarea necesară să plieze cartoanele şi să le arunce în containere. Apoi, din nou, vin câinii şi răscolitorii care le împrăştie peste tot.
Nu în ultimul rând vreau să precizez faptul că personal am stat de vorbă cu acei răscolitori, spunându-le că nimeni nu are nimic cu ei atâta timp cât nu ar vandaliza şi nu ar lăsa mizerie, încercând o altă abordare, dar fără rezultat. Repet, in opinia mea este absolut necesară o schimbare a legislaţiei pentru a putea lua măsuri mai drastice împotriva răscolitorilor.”
Cristian Taloş Director executiv al SC AVE Ecoserv Zalău