Zalaul trebuie sa se descurce in 2017 cu 35 de milioane pentru dezvoltare

Bugetul municipiului Zalau pentru anul 2017 are trei mari directii de cheltuire a banilor: infrastructura, amenajarea a cinci parcuri sI reparatii sI igienizari la unitatile de invatamant din municipiu.
Potrivit lui Teodor Balajel, viceprimarul Zalaului, pentru aceste investitii sunt alocate 35 de milioane de lei. Dintre lucrarile de amploare care se vor executa anul acesta, Balajel aminteste amenajarea Pietii Astralis, prin construirea unei hale agroalimentare si a unor spatii de parcare, repararea infrastructurii stradale, alei si trotuare, asfaltari de strazi.
Maruntisurile pentru care ajung banii
De pilda, strada Closca va fi refacuta cu canal menajer, cu rigole, si se amenajeaza 20 de locuri de parcare. Se reface platoul betonat de pe strada Simion Barnutiu, se construieste un zid de sprijin si un zid decorativ. Pe strada I. Nichita, colt cu Voievod Gelu, se vor amenaja 120 de locuri de parcare. In cartierul Stadion, spune vicele, se vor amenaja alte locuri de parcare, chiar langa stadion. Totodata, vor demara lucrarile la stadion, in sensul ca se vor darama unele cladiri adiacente, iar in parteneriat cu Federatia Romana de Fotbal s-a realizat un proiect pentru refacerea terenului si a pistelor de atletism. Ar mai fi si alte proiecte, precum punerea in valoare a fantanilor arteziene din municipiu, asfaltare si locuri de parcare in zona bisericii din Porolissum, amenajarea zonei din Dumbrava Nord, a parcarii din piata centrala etc.
Promisiunile din campanie sunau altfel decat realitatea
Toate bune si la locul lor. Numai ca Teodor Balajel a omis sa aminteasca despre proiectele marete pe care le-a promis primarul Ionel Ciunt in campania electorala. De pilda reabilitarea bulevardului sau extinderea Adapostului de Noapte, ori grandiosul plan de a construi parcari supraetajate si subterane, de acoperireea Vaii Zalaului. Daca am adus vorba de marile promisiuni din campanie, cinematograful Scala si centura ocolitoare a Zalaului, Balajel s-a aratat optimist si a spus ca in mandatul acesta se vor realiza si aceste obiective. Mai bine mai tarziu, decat deloc.