mai 8, 2026

Zalăul fără „păcănele”. Primăria interzice jocurile de noroc în tot orașul

pacanelele-interzise-in-apropierea-scolilor-proiect0_68113

Municipiul Zalău se pregătește pentru una dintre cele mai radicale măsuri împotriva industriei jocurilor de noroc la nivel local. Un proiect de hotărâre aflat în transparență decizională pe site-ul Primăriei propune interzicerea completă a organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza orașului.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, toate sălile de jocuri și agențiile de pariuri din municipiu ar urma să dispară treptat, pe măsură ce licențele și autorizațiile actuale expiră și nu vor mai fi reînnoite.

Aproape 30 de locații cu jocuri de noroc funcționează în Zalău

Potrivit documentului oficial, în municipiu funcționează în prezent aproximativ 22 de săli de jocuri și cinci agenții de pariuri, cu aproximativ 220 de aparate de tip slot-machine autorizate la nivel național de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Până acum, administrațiile locale nu aveau posibilitatea legală de a decide dacă acceptă sau nu astfel de activități pe teritoriul lor. Situația s-a schimbat însă în februarie 2026, când Guvernul a adoptat OUG nr. 7/2026, act normativ care oferă consiliilor locale dreptul explicit de a permite sau interzice jocurile de noroc în comunitățile pe care le administrează.

Primăria Zalău consideră că noua lege oferă cadrul necesar pentru o intervenție fermă împotriva unui fenomen descris în document drept „risc social sistemic”.

„Nu este o luptă împotriva afacerilor, ci pentru demnitatea comunității”

Argumentele administrației locale sunt construite în jurul impactului social al dependenței de jocuri de noroc. Referatul de aprobare vorbește despre efectele devastatoare pe care gamblingul le poate avea asupra familiilor și persoanelor vulnerabile: datorii, depresie, anxietate, violență domestică, abandon familial și chiar risc suicidar.

Autoritățile invocă inclusiv clasificările Organizației Mondiale a Sănătății, care recunosc dependența de jocuri de noroc ca tulburare de comportament.

„Realitatea cotidiană arată că astfel de activități pot conduce la dificultăți materiale, acumularea de datorii și destabilizarea situației familiale”, se arată în document.

Un accent special este pus pe expunerea tinerilor. Potrivit documentului, numărul mare de săli aflate în apropierea zonelor rezidențiale și comerciale normalizează comportamentul de tip gambling și reduce percepția riscului în rândul adolescenților.

Dincolo de componenta socială, proiectul vorbește și despre transformarea aspectului urban al municipiului.

Administrația locală susține că dispariția sălilor de jocuri ar reduce „poluarea vizuală” produsă de reclamele luminoase agresive, ecranele LED și vitrinele acoperite cu autocolante colorate.

În plus, spațiile comerciale ocupate acum de „păcănele” ar putea fi preluate de alte tipuri de afaceri: cafenele, cabinete medicale, centre educaționale sau servicii destinate familiilor.

„Fondurile care ieșeau din economia locală către marii operatori de jocuri vor rămâne în buzunarele cetățenilor”, susțin inițiatorii proiectului.

În document se vorbește și despre reducerea costurilor sociale pe termen lung: mai puține intervenții ale poliției, mai puține cazuri sociale și mai puține cheltuieli pentru programe de recuperare și asistență.

Proiectul are șanse mari să genereze reacții puternice atât din partea cetățenilor, cât și a operatorilor economici afectați.

Administrația locală argumentează însă că măsura este legală, proporțională și susținută de noul cadru legislativ național.

Documentul insistă asupra faptului că libertatea economică poate fi restrânsă atunci când există un interes public major, iar protejarea sănătății populației și a familiilor justifică o asemenea intervenție.

Totodată, proiectul precizează că măsura nu va afecta activitățile desfășurate de Loteria Română, care funcționează în baza unui regim special de monopol de stat.

În prezent, proiectul se află în transparență decizională, ceea ce înseamnă că cetățenii și operatorii economici pot transmite opinii și propuneri înainte ca documentul să ajungă pe masa Consiliului Local.

Proiectul de act normativ poate fi consultat de persoanele interesate pe site-ul Primăriei Municipiului Zalău şi la sediul instituției.
Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare se pot formula până la data de 27.05.2026, inclusiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *