In cadrul celei de-a III-a editii a Conferintei de sterilizare organizate de Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, aproximativ 150 de medici si personal medical din tara si din strainatate participanti la eveniment au avut ocazia sa ia exemplu, in cadrul celor doua workshop-uri de ieri, metodele si tehnicile de sterilizare pe care le folosesc de peste trei ani angajatii unitatii spitalicesti de la poalele Mesesului. Fata de anii anteriori, procedurile de sterilizare in cadrul Spitalului Judetean au fost implementate si in cadrul Spalatoriei si a sectiilor proaspat reabilitate, deoarece Sterilizarea Spitalului Judetean este cea mai performanta si moderna din tara, cu sprijinul acordat de Medical Support. Participantii au primit de la organizatori suportul procedural care va fi implementat in spitale din Ungaria, din Anglia si in alte spitale din Romania.
Zalaul da tonul in domeniul sterilizarii
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...