decembrie 5, 2025

Zalaul bate SCM Craiova, intr-un final de meci incins

imagine-articol0_48768

31 – 30 HC Zalau – SCM Craiova


Chiar daca au condus de mai multe ori, elevele lui Gheorghe Tadici au fost egalate în ultimele zeci de secunde. Golghetera Claudia Constantinescu a înscris pâna la urma golul victoriei, pentru ca portarul Ana Maria Inculeț sa pareze o minge pe care scria “golÎ, chiar în ultimele secunde!


Având în vedere clasarea actuala în Liga Naționala, adica nici aproape de locurile ce duc în Europa, dar nici cu emoții de evitarea retrogradarii, HC Zalau poate avea unul dintre cele mai lejere sezoane. Cu toate acestea, setea de handbal a salajenilor a facut ca Sala Sporturilor din Zalau sa fie asaltata de sute și sute de fani, deși nici adversarul nu rupe târgul în campion campionat, deoarece SCM Craiova ocupa doar locul 7 înaintea etapei a XVI-a.

 În plus, ambele combatante au acuzat probleme de lot, astfel ca gruparea din Banie a ajuns la Zalau cu doar 12 jucatoare. De cealalta parte, probabil ca Gheorghe Tadici a avut insomnii în ultimele nopți și a tot cautat soluțiile ideale pentru posturile de portar și pivot, acolo unde Mihaela Cheța-Mureșan este însarcinata și Adina Mureșan este accidentata (portari), iar pe celalat post Zalaul este descoperit total. Pâna la urma, între buturi a intrat Ana Maria Inculeț, iar Larisa Tamaș pare a fi urmașa internaționalelor Ana Maria șomoi, Georgiana Ciuciulete și Crina Pintea, cel puțin pâna în vara…
În aceste coordonate s-a desfașurat jocul de miercuri, de la poalele Meseșului. Primul gol a fost înscris de HC Zalau, dar oltencele au revenit și au intrat în avantaj pe tabela de marcaj. S-a jucat apoi într-o stare de echilibru, stop_coloana pentru ca amfitrioanele sa prea conducerea spre final de repriza. În ultimele secvențe, SCM Craiova a înscris de la 7m și cele doua formații au intrat la vestiare la egalitate (scor 15 – 15).
Dupa revenire, elevele lui Gheorghe Tadici au fost mai proaspete și au jucat mai bine, fapt care s-a vazut și pe tabela de marcaj. Încet-încet, Zalaul s-a distanțat la doua goluri (21 – 19, min. 40; 28 – 26, min. 55), ba chiar și la trei (24 – 21, min. 46), iar fanii visau la prima victorie a anului.
Finalul partidei a fost însa a oltencelor. Cu Petrache de nebatut în poarta, iar în atac cu Dana Babeanu în cautarea succesului avut anii trecuți la Zalau, SCM Craiova s-a apropiat amenințator, chiar și când s-a aflat în inferioritate numerica. În minutul 59, scorul era 30 – 30 și ultimele zeci de secunde au fost pe muchie de cuțit. Zalaul a avut mingea și golul de trei puncte a fost realizat de golghetera Claudia Constantinescu, printr-o aruncare de al 7m! Când mai era mai puțin de o jumatate de minut, antrenoarea Simona Gogârla a solicitat time-out, dar fara efect pe tabela. Când mai erau doar cinci secunde de joc, Catalina Cioaric a patruns de pe extrema dreapta și a aruncat, dar goal-keeper-ul Ana Maria Inculeț a avut o parada de zile mari care poate fii considerata când o victorie!
 La final, oaspetele au acuzat maniera de arbitraj a cuplului din județul Cluj, mai ales în ultimele 10 minute, în care au fost cinci-șase decizii discutabile.