Zălăuanul Raul Kusak, din nou în concert „acasă”

Iubitorii de blues şi jazz sunt aşteptaţi, în 11 aprilie, începând cu ora 19:00, în Sala Porolissum, din Zalău, la concertul „Sweepin’ the Dust”, suţinut de Vali Răcilă și Raul Kusak
„Vali Răcilă și Raul Kusak sunt dovada clară că nu trebuie să vii din partea de sud a Statelor Unite pentru a cânta melodii de blues pline de pasiune și de trăiri subtile, care provin dintr-o zonă profundă a spiritului uman. I-am văzut pentru câteva zile în România și voi prețui pentru totdeauna abilitățile lor de a se conecta pur și simplu, cu mine și cu întreaga audiență, prin fiecare respirație, sunet și cuvânt” (Steve Hecht, Piedmont Talent Inc.).
Intrarea: 15 lei. Biletele pot fi achiziționate de la secretariatul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj în timpul programului de lucru și înainte de concert.