Sălăjeanul Cristian Terheș, în prezent europarlamentar și președinte al Partidului Național Conservator Român, candidează pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Lansarea oficială a candidaturii sale pentru alegerile prezidențiale a avut loc duminică, 1 septembrie, la un hotel din Capitală.

Sălăjeanul spune că obiectivul său ca viitor președinte ar fi să facă din România o țară respectată, sigură, prosperă și puternică, astfel încât cei plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece.

„Am decis să candidez din partea Partidului Național Conservator Român pentru funcția de Președinte al României deoarece, mai ales în conjunctura actuală internă și externă, ocuparea acestei funcții de un președinte credincios națiunii române e imperativă. Forța și unitatea națiunii române vine din rădăcinile profunde pe care le are, din credința românilor și valorile pe care le împărtășesc. Vedem din istorie că atunci când din rândul națiunii române s-au ridicat lideri politici, culturali sau religioși, care au crezut într-un ideal și și-au dedicat puterea și priceperea în folosul românilor și atingerii acelui ideal, românii au propășit atât spiritual, cât și material. Înainte de a fi existat unirea din 1859 și 1918, a existat ideea, iar apoi idealul de unire al românilor într-un stat care să le apere drepturile și libertățile, să-i reprezinte și în care să prospere. Totul le-a fost cu putință acestor lideri români pentru că au crezut și au acționat cu putere, putere care le-a venit din convingerile și idealurile pe care le-au avut. Dacă nu au putut schimba istoria lumii, s-au folosit de schimbările istorice din lume în favoarea națiunii române. Azi, în 2024, suntem într-un moment istoric similar, când în jurul nostru au loc schimbări istorice complexe care ne vor afecta pentru generații. Dacă nu vom face istorie, sau nu ne vom folosi de schimbările istorice în folosul nostru, vom fi doar parte din istoria făcută de alții chiar contra noastră. Puterea unui președinte stă în măsura în care se apleacă asupra nevoilor oamenilor, în care este atent la respectarea Constituției și buna funcționare a autorităților publice, dar și în cât de determinat e și drept stă atunci când discută cu alte state și reprezintă România. Anii petrecuți în SUA m-au învățat ce înseamnă să acționezi cu putere. În primul mandat de europarlamentar, din 2019 până în 2024, am ținut piept fără frică abuzurilor promovate de birocrația europeană și am promovat interesul României fără limită”, spune Cristian Terheș.

Cristian Terheș s-a născut în 1978, la Zalău. A studiat Teologia la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A emigrat apoi în Statele Unite, la începutul anilor 2000, unde a studiat Jurnalism la Fullerton College. S-a stabilit în Irvine, California, unde a înființat, potrivit spuselor sale, o biserică greco-catolică, pe care a condus-o până la intrarea sa în politică.

În 2019, a ajuns în Parlamentul European pe listele PSD. În 2020, a trecut la PNȚCD. În 2023, s-a înscris în Partidul Național Conservator Român, fiind ales ulterior președintele acestei formațiuni politice, din partea căreia candidează acum la alegerile prezidențiale.

La alegerile europarlamentare de anul acesta, din 9 iunie, a fost cap de listă pentru AUR, obținând astfel un nou mandat în Parlamentul European.