FC Zalau – Gaz Metan II Medias 2-2 (0-0)
Debutul partidei ne-a aratat o echipa a Zalaului hotarata sa invinga vineri, in prima partida a actualei editii de campionat. Cu toate ocaziile avute in prima repriza dominata destul de clar de gazde, golul mult asteptat a intarziat sa apara. Satisfactia golului a venit in repriza a doua, in min.49, prin capitanul de echipa, care a urmarit o minge respinsa gresit de portarul advers si 1-0 pentru FC. Presiunea gazdelor a continuat si in minutul 61; Vasvari a executat cu precizie un penalti. Deci, 2-0, dar nu si victorie, pentru ca elevii lui Marius Pasca s-au jucat cu focul, ratand alte oportunitati. Si, de ce le-a fost frica n-au scapat. In min.78 la o minge saltata peste apararea visatoare a gazdelor, optarul din Medias l-a executat cu o scarita pe portarul Chis si in loc de 3,4 la zero a fost 2-1, pana in minutul 83 cand acelasi Zaharia si-a incercat norocul cu un sut de la 35-40 de metri, mingea intrand in poarta prin freza nefericitului Chis. Scorul a devenit 2-2.
FC Zalau: Claudiu Chis, Cristian Mocean, Vasile Jula, Cosmin Cozma, Radu Neicu (min.85 Marian Ignat), Ioan Podina, Gabriel Vasvari, Major Istvan, Gabriel Craciun, Mihai Bode (min 85 Gigi Gorga), Claudiu Chiorean (min. 85 Andrei Teglas).
Cu alte amanunte de la acest meci si cu rezultatele complete ale etapei, in ziarul de maine.