Salajenii au lansat pe facebook chemari la mobilizare pentru protestul de astazi, vineri 15 martie, la ora 15.00, menit sa puna presiune pe guvernanti pentru constructia de autostrazi. Pe grupul de facebook Info trafic judetul Salaj, membrii au facut apel la participare la protest prin oprirea autovehiculelor la ora 15.00, pentru 15 minute, inclusiv pe bulveardul Mihai Viteazu din Zalau, cerand insa comportament civic si eliberarea benzii a doua pentru a se putea circula, avand in vedere ca pot exista urgente.

rn

Protestul initiat de suceveanul Stefan Mandachi, care a construit simbolic, pe cont propriu, primul metru de autostrada din Moldova, s-a popularizat peste asteptari in toata tara, inclusiv in Salaj. Intreprinzatorii dar si reprezentantii administratiilor locale au decis sa se alature protestului.
In conditiile in care Salajul nu are nicio sansa sa vada prea curand autostrada, iar alocarea pe 2029 de la bugetul de stat pentru Autostrada Transilvania este de abia 11 la suta din necesar, patronii a 40 de firme salajene protesteaza azi prin intreruperea activitatii la ora 15.00. Acestia sunt membri in Asociatia Clubul Oamenilor de Afaceri "Silvania" Salaj, care a anuntat participarea la protest.
"Autostrada Transilvania a devenit o himera pentru salajeni, alocatiile financiare pentru traseul acesteia pe teritoriul Salajului fiind inexistente", subliniaza Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania, din care fac parte peste 40 de firme din tot Salaj, cu o cifra de afaceri de peste 80 de milioane de euro si peste 2.200 de angajati.