Noul pod rutier care se construiește pe strada Corneliu Coposu din municipiu va fi gata până la jumătatea lunii iulie 2023, dă asigurări constructorul.

Pe șantier a fost prezent, zilele trecute, și primarul Ionel Ciunt, pentru a verifica modul în care se lucrează.

“Am verificat astăzi stadiul lucrărilor din cadrul proiectului de demolare și construire a podului de pe Strada Corneliu Coposu, investiție deosebit de importantă pentru comunitatea noastră, atât în ceea ce privește circulația rutieră, cât și din punct de vedere al siguranței participanților la trafic.

Podul existent se afla în stare avansată de degradare, atât la nivelul sprastructurii, cât și la nivelul infrastructurii, iar pentru exploatarea acestuia la parametri normali de siguranță s-a impus reconstrucția acestuia. Din acest motiv, podul vechi a fost demolat, urmând să fie construit un pod nou, pe amplasamentul celui existent, în conformitate cu standardele și normativele în vigoare.

Totodată, această investiție vine în completarea lucrărilor de reabilitare a străzilor Corneliu Coposu și Avram Iancu, contribuind semnificativ la creșterea gradului de confort și al siguranței cetățenilor. 

În urma discuțiilor avute astăzi la fața locului cu reprezentantul companiei care realizează investiția, domnul Ioan Savu, am primit asigurări că până la jumătatea lunii iulie lucrările la acest obiectiv vor fi finalizate”, a spus primarul Ionel Ciunt, în urma vizitei în teren de miercuri, 10 mai.

Aflat în stare avansată de degradare, vechiul pod a fost demolat, deoarece punea deja în pericol traficul rutier în zonă.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la finele lunii octombrie 2022. S-a muncit inițial la ridicarea a două ziduri de susținere pentru dirijarea apei, canalizării și a curentului provizoriu. Odată finalizate cele două ziduri, podul vechi a fost demolat complet.

Din 2 mai, circulația în zonă a fost închisă, iar traficul rutier este deviat pe rute ocolitoare.

Autovehiculele circulă pe relația Cluj-Napoca-Satu Mare, din sensul giratoriu de la intrare în oraș circulă pe străzile Gheorghe Doja – Avram Iancu – Corneliu Coposu.

Autovehicule cu masa totală maxim autorizată >7,5 tone, care circulă pe relația Satu Mare – Cluj Napoca, din sensul giratoriu de pe pasarela de la gară vor circula prin localitățile Crișeni, Mirșid, Popeni, Jibou, Creaca și Românași.

Circulația riveranilor de pe străzile Parcului, Lacului, Tipografilor și Episcopiei se face pe strada Tipografilor.

În perioada execuției lucrărilor, circulația pietonilor este asigurată prin montarea unei pasarele pietonale în proximitatea podului.