ianuarie 15, 2026

Zalău: Parcarea în zona centrală, doar pe bază de tichete. Abonamentele, valabile doar în restul orașului

Zalău: Parcarea în zona centrală, doar pe bază de tichete. Abonamentele, valabile doar în restul orașului

Primăria Zalău a adoptat, la finalul anului trecut, un nou regulament privind parcările publice cu plată din municipiu, cea mai importantă modificare fiind aceea că parcarea în zona centrală se poate realiza exclusiv pe bază de tichete, în timp ce abonamentele sunt valabile doar pentru celelalte parcări din oraș.

Practic, municipiul Zalău a fost împărțit în zona centrală, denumită zona 0 și zona 0 Riveran, și restul parcărilor, incluse în zona 1 și zona 1 Riveran.

Parcările din zona 0 sunt cele de la Magazinul Silvania, cu 22 de locuri, Galeriile Meseș, cu 24 de locuri, platoul central, zona PTTR, cu 16 locuri, zona Primăriei și a Agenției pentru Protecția Mediului, cu 118 locuri, Clubul Tineretului, cu 19 locuri, Restaurantul „Albă ca Zăpada”, cu 12 locuri, precum și parcările din Piața Centrală, atât cea subterană, cu 47 de locuri, cât și cea supraterană, cu 45 de locuri.

În zona 0, parcarea se poate face doar pe bază de tichet, la tarifele de 2,5 lei pentru o jumătate de oră, 5 lei pentru o oră și 30 de lei pentru o zi. În zona 1, tarifele sunt mai reduse și pornesc de la 1,5 lei pe oră.

Tichetele de parcare pot fi achiziționate de la ghișeul Serviciului Parcări din Piața Centrală sau pot fi achitate prin SMS și prin aplicația TPARK. Automatele de bilete nu vor mai fi funcționale în zona centrală, urmând să fie mutate în alte zone ale orașului.

Abonamentele pentru parcările publice cu plată din Zalău costă 120 de lei pe lună, 350 de lei pentru trei luni, 495 de lei pentru șase luni și 840 de lei pentru un an. Acestea sunt valabile exclusiv în zona 1 și se eliberează pe perioade de o lună, un trimestru, un semestru sau un an, începând cu data emiterii, fără a fi aferente unui anumit loc de parcare.

Potrivit regulamentului, parcările publice cu plată din zona 0 și zona 0 Riveran funcționează în regim cu plată, de luni până vineri, între orele 07.00 și 20.00, iar în afara acestui interval, în zilele lucrătoare, pot fi utilizate gratuit. În zona 1 și zona 1 Riveran, parcarea este cu plată de luni până vineri, între orele 07.00 și 18.00, urmând ca în restul intervalului să fie gratuită.

Toate parcările publice cu plată din municipiul Zalău pot fi utilizate gratuit sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *