Un oras ce ramane fara oameni ce ar putea schimba ceva este condamnat la moarte. O moarte lenta, chinuitoare, mascata sub un pavaj nou pe trotuarele din centru sau de varul dat pe borduri, ori de asfaltarea unei strazi, de cele mai multe multe ori proasta. Din Zalau pleaca anual sute de cetateni, daca nu mii. Majoritatea tineri cu varste cuprinse intre 19 si 30 de ani. Daca nu in Occident, macar in Ungaria, dar tot pleaca. Asta pentru ca traiul din Zalau a devenit pentru multi apasator. E un oras mic, inghesuit, fara locuri de parcare, cu caini prea multi, cu gunoaie neridicate cu zilele de fima de salubritate, fara locuri de munca. Zalauanii se indreapta spre locuri mai civilizate care le pot asigura lor, dar mai ales copiilor lor, un trai mai bun. Sau daca nu mai bun, macar decent. Fara grija lucrului la un patron la care nu e rasplatit, fara cersetorii care iti ies in cale la tot pasul, fara parcuri in care in loc de leagane dai de mizerii, fara mijloace de transport in comun vechi, greoaie si urat mirositoare. La poale de Meses supravietuiesc cei mai puternici – un salariu de primar de peste 13.000 de lei nu-i de ici de colo -, iar plebea ramane sa se hraneasca cu faramiturile. Promisiunile de dezvoltare ale urbei au ramas pe hartie. Singurul bulevard din oras este pasat de la un an la altul pentru reparatii. Cele mai mici proiecte realizate de-a lungul anilor si le-au insusit cei de la putere. Din patru in patru ani auzim de proiecte indraznete: cu poduri, cu stadioane, cu parcari supraetajate, cu parcuri industriale, cu investitori care vor fi atrasi si vor crea locuri de munca atat de bine platite incat o sa vina strainii sa lucreze in Zalau. Dupa alegeri ramanem sa ne zbatem in aceeasi saracie. Ba se mai adanceste.

Post Views: 131