martie 22, 2025

Zalău: Investiție de peste 57 de milioane de lei în transportul în comun

contract

Trei contracte, cu o valoare totală de peste 57 de milioane de lei, vor contribui semnificativ la îmbunătățirea transportului în comun din municipiu.

În cursul zilei de marți, 18 februarie, viceprimarul Călin-Cristian Forț a semnat, împreună cu reprezentanții societăților care au câștigat licitația, cele trei contracte privind dezvoltarea transportului public în comun – un contract privind furnizarea de autobuze electrice, iar alte două contracte privind execuția de lucrări privind alimentarea stațiilor de încărcare pentru autobuze electrice.

În prezența directorului general al Societății Anadolu Automobil Rom SRL, Maria Magdalena Peșu, a fost semnat contractul în valoare de 56.777.875 lei privind achiziția a 20 de autobuze electrice pentru serviciul public de transport local în zona periurbană a Municipiului Zalău -etapa a II-a. Acest contract este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar cele 20 de autobuze se vor alătura altor 35, pentru care sunt semnate deja contracte de achiziție, respectiv de finanțare.

Prin intermediul acestui contract vor fi livrate 20 de autobuze electrice din gama de 10 metri, 20 de stații de reîncărcare lente, 5 stații de reîncărcare rapide, precum și servicii de proiectare.

Tot în cursul zilei de marți, la sediul Primăriei a fost prezent și directorul firmei Orizont Electric SRL Zalău, Vasile Margin, în vederea semnării contractelor de proiectare, execuție și asistență tehnică, în valoare de 967.684 lei, pentru instalarea unui număr de 10 stații electrice lente (în autobaza Transurbis SA, de pe strada Fabricii), două stații rapide (pe Bulevardul Mihai Viteazul în zona unde va fi amenajată autobaza secundară) și racordarea la rețeaua de energie electrică.

Aceste lucrări asigură alimentarea stațiilor de încărcare pentru 10 autobuze electrice, care se vor achiziționa prin Programul Național Regional Nord-Vest 2021-2027.

“Proiectele privind achiziția de autobuze electrice avansează, iar împreună cu echipa din Primărie zilnic se fac pași semnificativi în implementarea acestora. Până în prezent, avem patru contracte privind dezvoltarea transportului public în comun, care se află în următoarele etape: 20 de autobuze electrice finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Lot I, pentru care a fost semnat contractul de furnizare și care urmează să ajungă în municipiu anul acesta, în lunile mai-iulie – contract în valoare de 56.932.575,00 lei; 20 de autobuze electrice finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Lot II, pentru care astăzi a fost semnat contractul de furnizare, care are durată de livrare de 16 luni – contract în valoare de 56.777.875,00 lei; 10 autobuze electrice finanțate prin Programul Regional Nord-Vest, pentru care s-a semnat cererea de finanțare, iar procedura de achiziție a autobuzelor este în derulare – contract în valoare de 35.462.769,38 lei; 5 autobuze electrice pentru care urmează să fie depusă cerere de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest – contract în valoare de 15.391.912.37 lei. Toate aceste autobuze vor completa parcul auto al SC Transurbis SA și se vor alătura celor 20 de autobuze electrice prezente în trafic”, a explicat viceprimarul Călin-Cristian Forț.