iulie 14, 2025

Zalău: Gata cu vechiul model de buletin

ci2

Din prima zi a acestei luni, SPCLEP Zalău eliberează doar cărți electronice de identitate și cărți de identitate simple, modelul nou.

Cartea Electronică de identitate se eliberează gratuit de la vârsta de 14 ani, este document de călătorie și conține un CIP cu mai multe date personale, inclusiv certificat digital cu semnătură electronică avansată și domiciliul persoanei.

Pentru eliberare, este obligatorie programarea pe portalul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta

Minorii cu vârsta între 0-14 ani care solicită Carte de Identitate Electronică trebuie să achite contravaloarea acesteia – 67 lei.

Cartea de Identitate Simplă nu are CIP și semnătură electronică, are inscripționat domiciliul, are dimensiunea unui permis sau card bancar și se eliberează contra cost, valoarea ei fiind de 38 lei. Nu constituie document de călătorie și nu trebuie programare pentru eliberare.

Taxa poate fi achitată la CEC Bank sau la stațiile Self Pay, disponibile și la ghișee.