Zălăuanii cu datorii la bugetul local pot scăpa de penalități și majorări de întârziere dacă achită sumele restante până în data de 25 noiembrie.

Administrația municipală a aprobat procedura de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local.

Conform procedurii, accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului local al municipiului Zalău, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: toate obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 inclusiv; sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute anterior, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Termenul până la care contribuabilii pot beneficia de această facilitate fiscală este 25 noiembrie 2024.

Pentru informații suplimentare cu privire la modul în care se poate beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice se pot adresa Serviciului Impuneri, Încasări și Control Persoane Fizice (telefon 0260.610.550 interior 126) și Serviciului Impuneri, Încasări și Control Persoane Juridice (telefon 0260.610.550 interior 128), din cadrul Direcției Economice a Primăriei Municipiului Zalău.