Administrația municipală face demersuri pentru amenajarea unui centru de colectare deșeuri cu aport voluntar, pe strada Spicului, situată în spate la RAR, dincolo de calea ferată.
În cadrul ședinței ordinare de Consiliu local din 23 martie, a fost aprobat proiectul de hotărâre în baza căruia construcțiile situate pe strada Spicului, aparținând fostei “Ferma Panic”, vor fi demolate, locația urmând să fie pregătită pentru realizarea centrului de colectare deșeuri cu aport voluntar.
Având în vedere că în momentul de față construcțiile de pe strada Spicului, proprietate publică a municipiului Zalău, sunt neutilizate și se află în stare avansată de degradare, au fost făcute demersuri pentru accesarea de fonduri europene în vederea amenajării zonei. Implementarea proiectului privind realizarea unui centru de colectare deșeuri cu aport voluntar se face în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Contractul de finanțare a fost deja semnat, în momentul de față se pregătește tema de proiectare pentru realizarea lucrărilor.
Suprafața centrului va fi de 2.419 metri pătrați și va fi prevăzut atât cu containere descoperite, cât și cu containere închise.
Centrele de colectare cu aport voluntar sunt destinate colectării separate a deșeurilor care nu pot fi colectate în sitem “door-to-door”: deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – voluminoase, textile, din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, cadavre animale, deșeuri periculoase, deșeuri de grădină, din construcții și demolări.
Investiția primăriei urmărește dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separate, pregătite pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.
Pe terenul vizat de administrația locală, în suprafaţă de 3.461 metri pătrați și cu o valoare de inventar de 493.367 lei, se găsesc în prezent o clădire administrativă, trei hale și o platformă betonată.
Potrivt expertizelor efectuate, acestea sunt într-o stare avansată de degradare și se recomandă demolarea lor, în locul unor intervenții de punere în siguranță care ar presupune costuri foarte mari.
Pentru comparație, reabilitarea unui singur punct termic, PT 17, și transformarea lui în centru de zi, a costat municipalitatea 2.632.801 lei. În cazul imobilelor de pe strada Spicului, costurile ar fi cu mult peste această sumă.
“Pericol public prezent, nivel de avariere înaintată, nivel de degradare a structurii, inefîcienţă din punct de
vedere economic al costurilor lucrărilor de consolidare (raportate la valoarea de investiţie pentru o construcţie nouă) impuse pentru asigurarea unei performanţe asociabile cu clasa de risc seismic RsIV, realizarea unor lucrări de intervenţii cu grad de dificultate ridicată şi anevoioase din punct de vedere al execuţiei” sunt argumentele experților care recomandă demolarea imobilelor aflate în paragină de mulți ani.