Cei 21 de consilieri municipali aleşi şi validaţi, alături de primarul Zalăului, Ionel Ciunt, au depus jurământul, vineri, în cadrul unei ceremonii ce avut loc în Sala “Avram Iancu” a primăriei Zalău.
“În urmă cu patru ani am început un proiect extrem de important din viaţa mea, un proiect prin care mi-am propus transformarea municipiului Zalău într-un oraş modern, prosper, într-un oraş cu adevărat european. Dumnezeu, echipa cu care am lucrat, şi includ în această echipă Consiliul Local care astăzi şi-a încheiat atribuţiile şi competenţele – vechiul Consiliu Local, dar mai cu seamă cetăţenii din municipiul Zalău mi-au dat forţa necesară să găsesc soluţii la problemele şi nevoile comunităţii. (…) Ceea ce am reuşit să fac în cei patru ani din primul mandat, arată că se poate şi la Zalău. Proiectele finanţate, proiectele care sunt în execuţie, proiectele pentru care am semnat deja contractele de finanţare şi cele care urmează a fi semnate şi depuse pentru finanţare înseamnă muncă, perseverenţă, profesionalism, pricepere, înseamnă într-un final creşterea calităţii vieţii în oraşul nostru. Înseamnă un plus de mai bine, mai pe scurt”, a declarat, după depunerea jurământului, Ionel Ciunt, primarul Zalăului.
Acesta a subliniat faptul că munca în administraţie a fost şi trebuie să fie una de echipă, împreună cu conducerea primăriei, aparatul propriu şi Consiliul Local.
“E important ca pe acolo pe unde trecem să facem ca lucrurile să se schimbe în bine. Votul pe care l-am primit de puţin timp arată că oamenii au avut şi au încredere în mine şi le spun astăzi că n-am să-i dezamăgesc pe cei care m-au votat şi am să câştig încrederea şi a celor care nu m-au votat, pentru un nou mandat de primar, muncind la fel, pentru toţi, aducând fonduri europene pentru modernizarea municipiului Zalău, mai cu seamă că în această perioadă trăim şi trecem şi printr-o realitate extrem de dificilă, cu o criză sanitară astăzi şi o iminentă criză economică mâine sau poimâine, oricum într-un viitor foarte apropiat. (…) Administraţia nu se poate face şi nu se poate construi e fake-news-uri şi pe minciună. Administraţia trebuie construită pe realităţi, pe adevăr şi nu în cele din urmă administraţia este o muncă de echipă şi nu orice fel de echipă. Dacă vrei să reuşeşti, e nevoie de o echipă care să nu coboare standardele, pentru a face pe plac celor care nu sunt interesaţi să-şi ridice standardele lor. Aceştia, din punctul meu de vedere, nu au ce căuta în administraţie şi ar trebui şi vor fi obligaţi în cele din urmă să-şi găsească un alt loc de muncă”, a punctat Ionel Ciunt.
Totodată, primarul le-a cerut consilierilor locali să nu ţină cont de apartenenţa politică atunci când vin la şedinţe, pentru a putea lucra în folosul întregii comunităţi.
“Domnilor consilieri locali, vă invit pe toţi să facem o echipă care să muncească în folosul şi pentru cetăţenii municipiului Zalău. Consiliul Local este, fără îndoială, o structură eminamente politică, dar vă invit ca atunci când veniţi la şedinţele de Consiliu Local, să lăsaţi carnetele de partid acasă, indiferent din ce formaţiune politică faceţi parte şi să muncim cu bună credinţă pentru dezvoltarea municipiului în care trăim”, a subliniat edilul şef la Zalăului.
Prezent la evenimentul de vineri, prefectul Virgil Ţurcaş şi-a exprimat speranţa că, indiferent de cine se va afla la guvernare, proiectele importante ale Zalăului nu vor fi blocate.
“Responsabilităţile pe care le aveţi, ştiţi cu toţii, sunt imense, pentru că, cu toţii, cei care suntem în administraţie, trebuie să fim dedicaţi interesului public, dacă am ales această slujbă. (…) Domnule primar, să ştiţi că indiferent ce guvernare va fi, cred că veţi avea în noi sau cei care vor veni, înţelegere şi sprijin pentru a susţine proiectele importante. Ar fi un cinism să spunem că vine cineva, un partid sau altul, să blocheze ceva. Nu cred că putem vorbi de aşa ceva”, a declarat prefectul Sălajului.
Ionel Ciunt se află la al doilea mandat şi a fost ales cu 10.376 voturi, reprezentând 50,94% din sufragii.
Din cei 21 de consilieri locali validaţi, nouă sunt de la PSD, cinci de la PNL, patru ai Alianţei USR-PLUS şi trei ai UDMR. Toți consilierii locali aleși și validați au fost prezenți la ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local și au depus jurământul.
Lista consilierilor locali în ordine alfabetică: Bancea Gheorghe – PNL, Bălăjel Teodor – PSD, Bercean Dan-Vasile – PSD, Bogdán Zsolt-Miklós – UDMR, Bujor Claudiu Vasile – PSD, Crişan Mihai – PNL, Dragoș Raul-Bogdan – PSD, Fazakas Nicolae – UDMR, Gavriluţ Amalia-Ioana – PSD, Goga Ramona-Ioana-Alianța USR-PLUS, Guler Alin-Viorel – Alianța USR-PLUS, Labo Ioan-Dorel- PNL, Lakatos Alexandru – UDMR, Morar Florin – PNL, Mureşan Mihaela – PNL, Olar Gabriela Carmen – Alianța USR-PLUS, Popiț Iulian Adrian – PSD, Şerban Ioan Bogdan – PSD, Takács Zoltán – Alianța USR-PLUS, Talos Gheorghe – PSD, Tuduce Ioana-Maria – PSD.
UDMR a anunţat deja că va sprijini PSD pentru a crea majoritate în Consiliul Local, însă şi “opoziţia” va avea un cuvânt important de spus în condiţiile în care PNL şi Alianţa USR-PLUS au, împreună, nouă consilieri. În aceste condiţii, este foarte probabil ca viceprimarii Zalăului, ce vor fi aleşi în prima şedinţă de Consiliu Local, să fie, în continuare, Teodor Bălăjel, de la PSD, şi Fazakas Nicolae, de la UDMR.
Succes dle primar Ciunt ,si in acest mandat !