Vineri, 26 ianuarie, în jurul orei 18.40, polițiștii au fost sesizați, în urma unui apel primit la 112, că pe strada Sărmaș din municipiul Zalău s-a produs un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 64 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Centru – pădure, într-o curbă spre stanga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat poarta de acces a unui imobil, precum și poarta de acces a garajului aceluiași imobil, iar ulterior a acroșat gardul unui alt imobil.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime, rezultând doar pagube materiale.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză polițiștii rutieri au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

foto cu caracter informativ