Tinerii care au depus cerere până în data de 31 decembrie 2023 pentru obținerea unei locuințe ANL au ca termen limită pentru depunerea actelor doveditoare data de 19 ianuarie.
Lista privind actele necesare dovedirii îndeplinirii criteriilor de acces și ierarhizare se poate procura și de la Centrul de Relații cu publicul din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, camera 4, precum și de pe site-ul instituției www.zalausj.ro, secțiunea anunțuri.
Titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii, şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.
Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu.
Titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membri ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, atât în Municipiul Zalău, cât și, după caz, în localitatea din afara municipiului Zalău unde își desfășoară activitatea titularul cererii de locuință. Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprietate nu are în vedere locuinţele înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în proprietatea statului în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură. Restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a unui spaţiu locativ în cămine de familişti sau nefamilişti, şi nici chiriaşilor din locuinţele preluate abuziv de stat şi care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate către foştii proprietari. Prin cămine de familişti sau nefamilişti se înţeleg clădirile dotate cu camere de locuit individuale şi cu dependinţele, dotările şi utilităţile comune. De asemenea, restricţia nu se aplică în situaţia în care titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membri ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – deţin, alături de alte persoane, cote-părţi dintr-o locuinţă, dobândite în condiţiile legii.
Titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea în Municipiul Zalău sau în localitățile Crișeni, Hereclean, Aghireș, Panic.
Solicitanții care își desfășoară activitatea în afara municipiului Zalău cu satele apaținătoare trebuie să facă dovada că au domiciliul stabil de cel puțin un an în municipiul Zalău.
Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuinţele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiţii aprobate şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Lista de priorităţi se stabileşte ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze şi să se repartizeze locuinţe noi pentru tineri, destinate închirierii, dacă titularii cererilor de locuinţe înscrişi în lista aprobată iniţial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuinţă sau dacă există locuinţe pentru tineri rămase vacante.
Solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.