Trei persoane au fost ranite vineri, in urma unui accident produs pe DJ 161, in localitatea Dragu.
Un tanar de 17 ani conducea un moped neinregistrat, pe care se mai aflau doi pasageri, cand a pierdut controlul ghidonului şi a căzut pe partea carosabilă. In urma impactului, conducătorul mopedului şi unul dintre pasageri, in varst de 15 ani, au fost grav accidentati, iar cel de-al treilea pasager, in varstă de 6 ani, a suferit leziuni uşoare. Pasagerii nu purtau cască de protecţie, iar conducătorul mopedului nu a absolvit cursul de legislaţie rutieră, necesar pentru a-l conduce.
In aceeaşi zi, la ora 19,40, pe DC 17, in localitatea Someş Odorhei, P. Teodor, 68 ani, din Baia Mare, conducea un autoturism din direcţia Birsa – Someş Odorhei şi, la un moment dat, a acroşat o tanără de 27 ani, care a traversat drumul prin loc nepermis şi fără să se asigure. In urma accidentului, victima a suferit leziuni uşoare.
Duminica, un barbat din Zalau a fost prins de politisti pe DJ 108A, in localitatea Someş Odorhei, la volanul autoturismului sau, deşi dreptul de a conduce ii fusese suspendat. De asemenea, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum şi recoltarea de probe de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. In urma investigaţiilor, poliţiştii au constatat că, inainte de a fi oprit, acesta a fost implicat, pe raza localităţii Aluniş, intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după tamponarea cu un alt autoturism. S-au intocmit acte premergătoare inceperii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată si refuz de recoltare de probe biologice de sange, in vederea stabilirii alcoolemiei.